Ministrul Sănătăţii a vizitat spitalul din Leţcani unde vor fi aduşi pacienţi de la Piatra Neamţ

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a efectuat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o vizită la Spitalul Mobil de la Leţcani, pentru a vedea modul în care a fost pregătită unitatea medicală ca să primească pacienţii de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ.

"Am venit să evaluăm pregătirea pentru cei şase pacienţi care vin de la Piatra Neamţ. Sunt în acest moment operaţionabile 18 paturi de ATI din care avem 10 paturi libere. Este suplimentat personalul (...)", a declarat ministrul Sănătăţii.

Potrivit acestuia, doi dintre cei şase pacienţi transferaţi de la Neamţ la Leţcani din cauza incendiului sunt intubaţi invaziv, doi sunt pe SiPAP şi doi pe canulă de oxigen.

Spitalul mobil este construit din aproximativ 100 de containere de diferite dimensiuni. Este amplasat în apropiere de Iaşi, pe DE 585, unde se află Parcul Industrial TransAgropolis din comuna Leţcani, pentru a facilita accesul transportului medical din celelalte judeţe ale Moldovei.

Pe perioada pandemiei de coronavirus spitalul a fost declarat spital suport COVID, în subordinea Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

3 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi

4 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

5 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT