Ministrul Sănătăţii: Poliţia de Frontieră stopează zilnic tiruri ce încearcă să scoată echipament medical din ţară

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat joi că sunt încercări zilnice de a se scoate din ţară tiruri încărcate cu materiale sanitare, care sunt blocate de Poliţia de Frontieră.

"Se încearcă, dar avem o colaborare foarte bună cu Ministerul Afacerilor Interne şi cu Poliţia de Frontieră, le mulţumim colegilor noştri care stopează zilnic tiruri care încearcă să scoată echipament din România, datorită acestui fenomen speculativ. Prin explozia de cazuri din Franţa, Spania, Italia, practic, avem o piaţă rarefiată, şi atunci au apărut aceste fenomene speculative, pe care le-am blocat prin ordin de ministru. Sunt tentative, numai că ele se blochează în vamă şi se întorc la punctul de plecare. Suntem semnalaţi zilnic de către colegii de la Poliţia de Frontieră. Se întorc în depozite, de unde vor fi vândute în România, pentru spitalele din România", a afirmat Costache într-un interviu acordat Digi24.

Ministrul Sănătăţii a anunţat că joi a ajuns, din Turcia, un transport de materiale sanitare care vor fi distribuite spitalelor de boli infecţioase unde sunt trataţi în acest moment pacienţii cu COVID-19, constând în două milioane de măşti de protecţie şi aproximativ 50.000 de combinezoane.

Victor Costache a adăugat că a început şi în ţară producţia de măşti şi de combinezoane, în judeţele Sibiu şi Maramureş. AGERPRES (A - autor: Tina Dumitrescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Mirabela Grădinaru a căutat în Cehia soluții pentru tinerii afectați de adicții

2 China stabilește un record mondial cu un roi de 116 drone submarine autonome

3 Rezultate la tragerea loto de joi, 1 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

4 Dosarul Nordis / Laura Vicol, acuzată că a ascuns venituri de 15 milioane de lei

5 Insolvență la AnimaWings / datoriile de sute de milioane sufocă Christian Tour