Moartea stupidă a românului care a sculptat chipul statuii lui Cristos din Rio, cel mai mare simbol al creștinismului

Moartea stupidă a românului care a sculptat chipul statuii lui Cristos din Rio, cel mai mare simbol al creștinismului

La crearea celui mai mare simbol al creştinismului din lume, statuia lui Iisus Mântuitorul din Rio de Janeiro, a contribuit şi tehnica desăvârşită a sculptorului român Gheorghe Leonida (1893-1942). Din păcate, artistul a avut parte de o moarte stupidă la doar 49 de ani.

Statuia lui Hristos Mântuitorul de la Rio de Janeiro FOTO EPA-EFE

Familia Leonida avea o casă foarte frumoasă, pe strada Salcâmilor numărul 9. Una dintre surorile sale l-a rugat pe Gheorghe Leonida să culeagă flori de tei. Era un tei mare, superb, la intrarea în curte. El a avut o premoniţie, a plecat cu inima îndoită. Îi era puţin frică, dar după aceea a râs singur de el şi s-a suit, totuşi, în copac. O creangă a cedat şi a căzut de la înălţime. A mai trăit două-trei zile, după care s-a stins“, a povestit scriitorul Mihai Cantuniari, în urmă cu câțiva ani pentru Adevărul.

În prezent, puţină lume ştie că Leonida a fost un nume important în istoria artei româneşti şi internaţionale, şi nu doar în cea a tehnicii şi a ingineriei. Despre stilul artistic al sculptorului, criticul de artă Pavel Şuşară apreciază că se încadrează în zona impresionismului, fiind puternic influenţat de tehnicile folosite de francezul Auguste Rodin.

Gheorghe Leonida s-a născut în 1893, la Galaţi, într-o familie „reprezentativă pentru burghezia română, în cel mai bun sens al cuvântului“. Leonida a studiat la Conservatorul de Artă de la Bucureşti, secţia sculptură, continuându-şi pregătirea, între anii 1922-1925, la Roma. În 1925, Leonida s-a mutat la Paris, moment în care a primit oferta de a sculpta chipul lui Iisus de la Rio.

Monumentul gigant, sfințit în urmă cu 92 de ani

Monumentul Cristo Redentor, Cristos Mântuitorul, din Brazilia, de pe muntele Corcovado, a fost planificat să fie ridicat cu ocazia aniversării a 100 de ani de la declararea independenței Braziliei. Schițele proiectului au fost întocmite de inginerul Heitor Silva Costa. Monumentul de mari dimesiuni este opera sculptorului francez Paul Landowski.

Din motive financiare, numai după zece ani a început construcția lui. Însă, cu sprijinul Franței și Vaticanului, autoritățile braziliene au reușit realizarea proiectului și sfințirea statuii la data de 12 octombrie 1931.

Monumentul, reprezentativ pentru Art Deco, are o înălțime de 30 metri, lățimea la nivelul brațelor 28 metri și o greutate de 635 tone. În soclu se află o capelă unde pot intra 150 de persoane. Materialul de construcție este compus din beton armat, acoperit cu un strat de mozaic. Monumentul este folosit de biserica catolică la diferite aniversări ca loc de pelerinaj.

Dar cum a ajuns un român să lucreze la grandiosul monument, ridicat tocmai în Brazilia? Devenind celebru în Franța ca portretist, sculptorul român Gheorghe Leonida a fost inclus de către Paul Landowski în echipa care a început să lucreze la statuia gigantică de la Rio de Janeiro în 1922. El a fost însărcinat să realizeze capul statuii Mântuitorului.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat