Monaco: Prinţesa Charlene va evita îndatoririle publice cât timp se va afla în convalescenţă

Monaco: Prinţesa Charlene va evita îndatoririle publice cât timp se va afla în convalescenţă

Prinţesa Charlene de Monaco, care s-a întors săptămâna trecută în principat după câteva luni petrecute în Africa de Sud unde a fost supusă unor intervenţii chirurgicale, se va odihni câteva săptămâni şi va evita îndatoririle publice, inclusiv pe cele privind celebrarea zilei naţionale a principatului, cât timp se va afla în proces de recuperare, a declarat marţi palatul regal din Monaco, potrivit Reuters.

Palatul a precizat că Charlene, o fostă înotătoare de performanţă, se va afla în convalescenţă într-o locaţie secretă şi îşi va relua îndatoririle publice odată ce sănătatea i-o va permite.

"Este necesară o perioadă de calm şi de odihnă pentru ca Prinţesa Charlene să aibă parte de cea mai bună însănătoşire", a precizat palatul.

"După ce s-a luptat cu o sănătate precară în ultimele luni, prinţesa se află în convalescenţă şi va continua să se recupereze în săptămânile următoare", a adăugat acesta.

Charlene, care s-a căsătorit cu prinţul Albert de Monaco în 2011, în cadrul unei ceremonii fastuoase, s-a întors în principat la începutul acestei luni după ce a petrecut o mare parte a anului în ţara sa natală, Africa de Sud.

Şederea ei în Africa de Sud a suscitat speculaţii despre o posibilă ruptură în interiorul cuplului regal, zvonuri pe care familia regală le-a negat.

Palatul a adăugat că prinţesa are nevoie de timp pentru a-şi reveni dintr-o "stare de oboseală generală profundă".

În Africa de Sud, soţia Prinţului Albert de Monaco, în vârstă de 43 de ani, a suferit pe 13 august o intervenţie chirurgicală, despre care puţine detalii au fost făcute publice.

În luna septembrie, prinţesa a fost transportată de urgenţă la spital după ce s-a simţit rău din cauza complicaţiilor apărute în urma unei infecţii severe la nivelul urechilor, nasului şi gâtului pe care o contractase în luna mai. La începutul lunii octombrie, Charlene a suferit o operaţie sub anestezie generală legată de această infecţie.

Fotografiile date publicităţii de palat la întoarcerea în Monaco o arată pe Charlene purtând mască de protecţie, cu un braţ în jurul soţului ei şi cu celălalt ţinându-şi copii în faţa scărilor albe ale palatului.

Charlene a înotat pentru Africa de Sud la Jocurile Olimpice din 2000 de la Sydney.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”