Motocicliştii ruşi din grupul „Lupilor de Noapte” au început o cursă „patriotică” spre Berlin

Motocicliştii ruşi din grupul „Lupilor de Noapte” au început o cursă „patriotică” spre Berlin

Sute de motociclişti ruşi din clubul "Lupilor de Noapte", simpatizanţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, au pornit sâmbătă de la Moscova într-un raliu "patriotic", cu ambiţia de a încheia cursa pe 9 mai la Berlin, dacă nu vor fi opriţi pe parcurs, transmite France Presse.

Lupii nopții, grupare pro-Kremlin FOTO EPA EFE

Mai mulţi dintre ei purtau drapele ruseşti sau sovietice, relatează Agerpres. Unii şi-au colanţat motocicletele cu litera Z, simbolul "operaţiunii militare speciale" ruse în Ucraina. Raliul căruia i-au dat numele "Drumurile Victoriei" a preluat şi sloganul campaniei militare ruse contra Ucrainei, "Nu îi lăsăm pe ai noştri să cadă".

Potrivit organizatorilor, motocicliştii vor ajunge pe 1 mai în oraşul Volgograd, fostul Stalingrad, scena sângeroasei bătălii între trupele sovietice şi cele germane în 1942-1943. De acolo îşi vor continua drumul către regiunea Doneţk din estul Ucrainei, unde au loc în prezent lupte violente între armatele rusă şi ucraineană, şi vor distribui ajutoare umanitare civililor şi soldaţilor ruşi.

Clubul a fost creat în 1989

Organizatorii cursei se ambiţionează să ajungă la Berlin pe 9 mai, când Rusia sărbătoreşte Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste. Liderul grupului "Lupilor de Noapte", Alexandr Zaldastanov, care se autodescrie drept un prieten al preşedintelui Vladimir Putin, se numără printre ruşii sancţionaţi de Occident pentru susţinerea faţă de anexarea Crimeii şi a războiului pornit de Rusia în Ucraina.

Polonia i-a interzis intrarea pe teritoriul său în mai 2015, când conducea de asemenea un "raliu al victoriei", interdicţie care a provocat atunci furia diplomaţiei ruse.

Clubul "Lupilor de Noapte" a fost creat în anul 1989, cu puţin timp înaintea dezintegrării Uniunii Sovietice, şi are mii de membri în statele care au alcătuit URSS.

UE a decis să adopte sancţiuni împotriva „Lupilor nopţii”

Uniunea Europeană a convenit, ]n vara anului 2022, să impună sancţiuni împotriva grupului de motociclişti „Lupii nopţii” ca parte a celor mai recente măsuri ale sale împotriva Rusiei pentru invadarea Ucrainei, relatează Financial Times, potrivit The Moscow Times.

„Lupii nopţii” sunt faimoşi pentru înclinaţiile lor naţionaliste, călătoriile provocatoare pro-Kremlin în Europa şi legăturile avute cu Vladimir Putin.

Grupul se află deja pe lista de sancţiuni a Statelor Unite pentru că a recrutat şi sprijinit luptători separatişti din estul Ucrainei după anexarea Crimeei de către Moscova în 2014.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”