NASA - IMAGINEA SĂPTĂMÂNII: Zorii unei noi zile pe Saturn

Lumina unei noi zile dezvăluie în această fotografie, publicată de NASA, straturile vălurite de nori din atmosfera planetei gazoase Saturn, precum și arcuirile netede ale celebrelor sale inele.

Sursa foto: nasa.gov

Razele care luminează uriașa planetă gazoasă au avut nevoie de 80 de minute să ajungă de la Soare până aici și sunt de 100 de ori mai puțin intense decât cele care ajung pe Pământ, planeta noastră aflându-se de zece ori mai aproape de Soare decât Saturn.

Și chiar și așa, prin comparație cu negura spațiului cosmic, norii lui Saturn apar scăldați în lumină.

Perspectiva acestei fotografii este îndreptată spre partea luminată de Soare a inelelor saturniene, la un unghi de aproximativ 10 grade deasupra planului acestora.

Fotografia a fost obținută de sonda Cassini la 25 februarie 2017, prin intermediul unei camere ce folosește un filtru de spectru ce percepe lungimi de undă ale luminii din zona de aproape-infraroșu, centrate la 939 de nanometri.

Când a realizat fotografia, Cassini se afla la aproximativ 1,23 milioane de kilometri de Saturn, iar scara imaginii este de 73 de kilometri/pixel.

Misiunea sondei Cassini este o colaborare între NASA, Agenția Spațială Europeană (ESA) și Agenția Spațială Italiană.

AGERPRES


populare
astăzi

1 După două decenii în Poliție, Marian Godină demisionează

2 Paks a rezistat, Cernavodă s-a oprit. Ce ne spune criza Dunării despre România / Două centrale nucleare, același fluviu, aceeași secetă. Două răspunsuri…

3 „Eugen” / Emil Săndoi, recrutat de Securitate, a monitorizat 12 fotbaliști

4 A7 Autostrada Moldovei, traseul complet: 125 km noi până în 2026, Bucureștiul se leagă de Pașcani

5 VIDEO Minciună marca PSD / Filmările din dronă îl contrazic pe Alfred Simonis, care susținea că nu locuiește în palatul construit în comuna condusă de f…