Operațiunea Margarethe II: Planul lui Hitler de a subjuga România, zădărnicit de Aliați
În vara anului 1944, imediat după actul de la 23 august, când România a întors armele împotriva Germaniei naziste, Hitler a activat un plan secret de ocupație totală a țării noastre. Cunoscut sub numele de "Margarethe II", acest demers a vizat subjugarea rapidă a României, dar a întâmpinat o rezistență neașteptată și, în cele din urmă, a fost zădărnicit, cu un cost uman și material considerabil. Episodul, puțin cunoscut publicului larg, a reprezentat o luptă scurtă, dar intensă, în care statul român a luptat pentru supraviețuire împotriva trupelor germane.
La 23 noiembrie 1940, România a aderat oficial la Pactul Tripartit, integrându-se astfel în coaliția Axei Roma-Berlin-Tokyo. Sub conducerea mareșalului Ion Antonescu, cu puteri discreționare, statul român s-a aliat cu Germania lui Hitler. Trei ani mai târziu, în vara anului 1941, România a intrat direct în conflict, alăturându-se Germaniei naziste în războiul împotriva Uniunii Sovietice. Însă, în vara anului 1944, după ani de lupte intense alături de armata germană și confruntată cu avansul implacabil al unei uriașe armate sovietice la granițe, Regele Mihai I, sprijinit de partidele politice istorice, a decis să-l aresteze pe Ion Antonescu. Prin acest act, România a denunțat alianța cu Germania nazistă, întorcând armele și trecând de partea Aliaților.
Imagine cu atacul aerian american asupra aeroportului Otopeni FOTO Historia
O alianță de conjunctură: interesele României și Germaniei naziste
De-a lungul istoriei, Regatul României a fost un aliat tradițional al Franței și Angliei. Însă, la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, contextul geopolitic era radical diferit. Franța capitulase în vara anului 1940, iar Marea Britanie se confrunta cu bombardamente germane intense în "Bătălia pentru Anglia". România, izolată și nepregătită pentru conflict, s-a trezit la periferia unei Europe controlate de Hitler și aliații săi, lipsită de sprijin extern.
Această situație a transformat rapid România într-o monedă de schimb și o marionetă a marilor puteri totalitare. Hitler a orchestrat destinele țării, recompensând aliații cu teritorii românești în vara lui 1940: nord-vestul Transilvaniei a fost cedat Ungariei, iar Cadrilaterul Bulgariei. Ulterior, prin pactul Ribbentrop-Molotov, Uniunea Sovietică a anexat Basarabia și nordul Bucovinei. Astfel, România Mare a încetat să mai existe în doar trei luni, un eveniment care a șocat opinia publică și a erodat moralul militarilor. În acest context disperat, românii au căutat sprijinul lui Hitler, văzându-l ca singura forță capabilă să ofere garanții de securitate.
După abdicarea Regelui Carol al II-lea, generalul Ion Antonescu a preluat puterea și a încheiat o alianță cu Germania nazistă. Această relație era una pur pragmatică, dictată de interese reciproce. Românii nu aveau simpatii pentru germani, iar sentimentul era adesea reciproc. Interesul lui Hitler viza, în primul rând, petrolul românesc și utilizarea teritoriului țării ca bază strategică pentru Operațiunea Barbarossa împotriva URSS.
Clasa politică, intrată în panică, nu a înțeles că interesul Germaniei pentru petrolul românesc este o carte de joc importantă. Reichul nu era interesat în dezmembrarea României şi a temperat „ardoarea" revizionistă a Ungariei şi Bulgariei (la Viena, el a impus Ungariei o soluție, repetăm, sub minimum revendicărilor Budapestei). Dacă România ar fi rezistat cu armele Uniunii Sovietice, Germania nu ar fi permis partenerului de la Moscova să treacă Prutul (s-a văzut că sudul Bucovinei ne-a fost salvat de Hitler!)
Florin Constantiniu în „O istorie sinceră a poporului român”
Strategia lui Hitler a fost să slăbească România suficient pentru a o face dependentă de Germania, dar nu atât de mult încât să destabilizeze statul. România era principala sursă de petrol pentru Germania, în special zăcămintele de la Ploiești, și un stat funcțional era esențial pentru asigurarea livrărilor. O prăbușire completă ar fi generat haos și conflicte între aliații Germaniei, destabilizând întregul sud-est al Europei. La rândul lor, românii, după cum mărturisea mareșalul Antonescu, căutau garanții de securitate în fața vecinilor revanșarzi. "Nu aveam nici o altă ieşire. România era total izolată. La toţi miniştrii străini la care m-am adresat, toţi mi-au refuzat orice sprijin", afirma Antonescu, a cărui cea mai mare temere era un atac sovietic. De asemenea, Antonescu spera să recupereze Basarabia și nordul Bucovinei în urma campaniei împotriva Rusiei. "Principalele scopuri ale politicii mele vor fi reîntoarcerea la patria mamă a Basarabiei şi ale regiunilor de nord ale Bucovinei şi Transilvaniei. Prefer să fac această declaraţie de la începutul raporturilor noastre", i-a spus Antonescu lui Hitler la prima lor întâlnire.
Întoarcerea armelor: de pe frontul de Est, cu Armata Roșie la porți
Dacă inițiala participare la război alături de germani, justificată prin recuperarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, a fost acceptată de clasa politică românească, continuarea ofensivei dincolo de Nistru, adânc în teritoriul sovietic, a generat proteste semnificative. Armata română nu era pregătită pentru o asemenea campanie, lipsită de echipamentele necesare și de armament antitanc eficient pentru a face față luptelor din stepa calmucă. Consecința a fost dezastrul de la Stalingrad și Cotul Donului, unde armata română a fost decimată de forțele sovietice.
Eșecul german de la Stalingrad și contraofensiva sovietică puternică au adus Armata Roșie la granițele României în primăvara anului 1944. Antonescu a recunoscut că se gândea la ieșirea țării din război, mai ales că Hitler nu-și respectase promisiunea de a furniza echipamente și armament. Însă, decizia finală a venit pe 20 august, când Regele Mihai a aflat despre lansarea Operațiunii Iași-Chișinău, care prevestea invazia sovietică a teritoriului românesc. Situația devenise critică, iar tânărul monarh, sfătuit și sprijinit de partidele istorice, care stabiliseră contacte cu reprezentanți americani și britanici, a orchestrat lovitura de stat de la 23 august 1944. Antonescu a fost arestat, iar România a declarat război Germaniei naziste.
„Margarethe II”: planul secret al lui Hitler
Ceea ce puțini știau era că Hitler anticipase o posibilă schimbare de alianță din partea României. Existase deja un plan secret, "Margarethe II", menit să asigure ocuparea militară a țării dacă aceasta ar fi renunțat la alianța cu Germania și ar fi capitulat în fața Aliaților. Un plan similar, "Margarethe I", fusese aplicat în martie 1944 în Ungaria, când Hitler a ordonat ocupația acesteia la primele semne de intenție de capitulare. "Margarethe II", conceput în ianuarie 1944, pe fondul deteriorării situației pe front, fusese inițial abandonat după ce Ion Antonescu l-a vizitat pe Hitler și l-a asigurat de loialitatea sa deplină.
După 23 august 1944, Hitler a reactivat imediat "Margarethe II". Prin acest plan, liderul nazist urmărea să folosească unitățile germane din București și împrejurimi pentru a captura pe Regele Mihai I și pe principalii lideri politici, aducând România sub control direct german. Interesul său rămânea centrat pe resursele României, precum și pe posibilitatea de a organiza o linie de apărare împotriva sovieticilor de-a lungul Carpaților. Astfel, pe 26 august, la trei zile după lovitura de stat, generalul-locotenent de aviație Reiner Stahel, cunoscut pentru reprimarea sângeroasă a insurecției poloneze de la Varșovia, a sosit în România cu misiunea de a executa un rol similar.
Salvarea neașteptată: intervenția sovieticilor și americanilor
În ciuda reputației lui Stahel, forțele germane nu au reușit să implementeze cu succes "Margarethe II" în România. Trupele românești au opun o rezistență curajoasă. Operațiunea germană a început în dimineața zilei de 24 august, sub comanda generalului de aviație Alfred Gerstenberg. Acesta a ordonat bombardarea Bucureștiului de către aviația germană. Raidurile aeriene, desfășurate în noaptea de 24 spre 25 august, au provocat moartea a 89 de civili și rănirea altor 90, distrugând numeroase clădiri și locuințe. Pe 25 august, aproximativ 40.000 de soldați români au reușit să respingă tentativa armatei germane de a pătrunde în oraș. În aceeași zi, România a declarat oficial război Germaniei naziste, ceea ce a dus la trimiterea lui Reiner Stahel. Pe 26 august, trupele românești au atacat aerodromul Otopeni, dar atacul a fost respins de germani.
Un alt detașament român a ocupat temporar Pipera, însă a fost alungat de un contraatac german. Situația devenea periculos de complexă pentru români, însă un sprijin important a venit, indirect, din partea sovieticilor și americanilor. Germanii nu au putut suplimenta trupele necesare pentru "Margarethe II", deoarece forțele sovietice ale mareșalului Rodion Iakovlevici Malinovski (Frontul 2 Ucrainean) și ale generalului Fiodor Ivanovici Tolbuhin (Frontul 3 Ucrainean) exercitau o presiune intensă asupra Grupului de Armate „Ucraina de Sud” al generalului-colonel Johannes Friessner, în nordul României. Concomitent, aviația americană a intervenit decisiv, trimițând 114 bombardiere B-24 Liberator și 114 bombardiere B-17 Flying Fortress pentru a ataca pozițiile germane din jurul Bucureștiului.
Bombardierele B-24 Liberator au vizat aerodromul Băneasa, în timp ce redutabilele Flying Fortress au distrus pozițiile germane de la Otopeni și pădurea din apropiere. Aliații au aruncat aproape 500 de tone de bombe, provocând ravagii în rândul trupelor germane. În urma acestui atac masiv, forțele românești au reușit să ocupe Pipera și aeroportul Băneasa.
Spectacolul era înfiorător. Imaginați-vă o pădure distrusă de bombe, amestecată cu trupuri umane, scalpuri spânzurând de crăci, picioare, mâini, cranii presărate peste tot. Sângele închegat acoperea frunzele. Era mai teribil chiar decât spectacolul de pe Calea Griviței. Odată cu dezastrul de la Otopeni, a pierit și speranța lui Gerstenberg că germanii ar mai putea să întoarcă lovitura de la 23 august 1944. Intervenția aviației americane a fost decisivă, întrucât la Otopeni se afla grosul trupelor germane.
Locotenent (r.) Corneliu Valjan, Secția II Informații a Marelui Stat-Major
Bombardamentele germane au continuat sporadic pe 27 august în București și comunele învecinate, dar aviația română a reușit să doboare mai multe aeronave inamice, neutralizând treptat pericolul. Bilanțul operațiunii "Margarethe II", desfășurată între 24 și 27 august 1944, a fost tragic: 570 de clădiri avariate sau distruse, 380 de morți și 470 de răniți.
Explorează subiectele:
