Orban spune că încă nu a fost chemat la DIICOT în dosarul cu premierul: Când voi fi citat, voi anunţa

Orban spune că încă nu a fost chemat la DIICOT în dosarul cu premierul: Când voi fi citat, voi anunţa

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a precizat că încă nu a fost chemat la DIICOT pentru a fi audiat în urma plângerii penale depuse de el împotriva premierului Viorica Dăncilă şi a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea.

"Până acum nu am fost chemat la audieri. Am văzut informaţia, am înţeles că este vorba practic de deschiderea in rem, adică se cercetează faptele şi încă nu persoanele. Deci eu mi-am făcut datoria, am depus sesizarea, am prezentat faptele pe care le-am considerat că sunt semnificative în ceea ce priveşte derularea procedurii. Am considerat că este necesară această cercetare care trebuie făcută de oameni care au competenţele necesare stabilite prin Constituţie şi prin legi privitor la cele patru posibile infracţiuni: difuzarea de informaţii cu caracter secret, refuzul de informare a preşedintelui atunci când se comit fapte care afectează interesul statului, uzurparea funcţiei pentru că premierul practic a acţionat fără să aibă atribuţii constituţionale în domeniul politicii externe (...). Şi, de asemenea, pentru trădare. (...) Când voi fi citat sau invitat voi anunţa public", a declarat Orban la Parlament.

DIICOT a început urmărirea penală in rem în dosarul întocmit de anchetatori în urma plângerii depuse de preşedintele PNL, Ludovic Orban, împotriva premierului Viorica Dăncilă şi a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea.

Potrivit unor surse judiciare, decizia a fost luată pe data de 7 iunie pentru infracţiunea de înaltă trădare şi divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională.

Pe 17 mai, Ludovic Orban anunţa la Iaşi că a depus, în "calitate de cetăţean al României", o sesizare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind anumite fapte săvârşite de prim-ministrul Viorica Dăncilă şi liderul PSD, Liviu Dragnea. Ulterior, Parchetul General a decis transmiterea plângerii către DIICOT, fiind instituţia competentă pentru a ancheta respectivele fapte. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Zvon...

2 Vă era dor de o jigodie? Uite-o!

3 A ales bine Reghecampf! I se spune „Gură de Aur”!

4 Așa o fi?

5 Poza asta spune tot...