Paks crește, Cernavodă scade. Paradoxul Dunării pe 1.230 de kilometri
În aceeași zi în care Ungaria anunța că nivelul Dunării a crescut cu aproape 20 de centimetri în dreptul centralei nucleare de la Paks, România anunța că, la Cernavodă, nivelul fluviului continuă să scadă.
La prima vedere, situația pare absurdă. Vorbim despre același fluviu, care curge din amonte spre aval. Dacă apa crește în Ungaria, de ce nu crește și în România?
Răspunsul este că Dunărea nu funcționează ca un conductă în care nivelul apei se transmite instantaneu de la un capăt la celălalt.
Iar distanța dintre cele două centrale este esențială.
Între Paks și Cernavodă sunt aproximativ 1.230 de kilometri pe cursul Dunării.
Asta înseamnă că între cele două puncte există un întreg sistem hidrologic: Budapesta, Mohács, Novi Sad, Belgrad, Smederevo, Porțile de Fier și numeroși afluenți importanți. Apa care trece astăzi prin Paks nu este aceeași apă care se află astăzi la Cernavodă.
O Dunăre, două realități
Pe 10 august, Ungaria a anunțat o creștere a nivelului Dunării la Paks de aproximativ 19 centimetri față de minimul recent. Creșterea a fost suficientă pentru ca operatorul centralei să înceapă repornirea unei a doua turbine, după ce nivelurile extrem de scăzute ale fluviului obligaseră centrala să funcționeze la o fracțiune din capacitatea normală.
La Cernavodă, situația era opusă.
Nivelul Dunării continua să fie foarte scăzut, iar prognoza autorităților române indica o nouă scădere în următoarele zile. Administrația Fluvială a Dunării de Jos indica pentru Cernavodă o tendință de scădere, de ordinul câtorva centimetri.
Mai mult, România intervenise deja direct asupra albiei pentru a asigura cantitatea de apă necesară răcirii reactorului care încă funcționează.
Au fost îndepărtate obstacole din albie, s-au făcut lucrări de dragare și au fost amplasate barje încărcate cu piatră pentru a direcționa apa către priza centralei.
Așadar, cele două centrale nucleare se află în acest moment în două situații aparent opuse, deși sunt alimentate de același fluviu.
1.230 de kilometri de Dunăre
Dacă privim Dunărea dintre cele două centrale, imaginea devine mai clară:
PAKS – 1.230 km – CERNAVODĂ
Între ele se află aproximativ:
Paks → Baja → Mohács → Novi Sad → Belgrad → Smederevo → Porțile de Fier → Cernavodă.
La fiecare dintre aceste puncte, Dunărea are o altă albie, o altă lățime, o altă adâncime și alte condiții hidrologice.
În plus, între Paks și Cernavodă intră în Dunăre cantități importante de apă provenite din afluenți precum Drava, Tisa și Sava.
Prin urmare, nivelul măsurat la Paks nu poate fi extrapolat simplu până la Cernavodă.
Apa nu se deplasează ca un zid
Aceasta este probabil cea mai importantă explicație.
O creștere a nivelului la Paks nu înseamnă că un „zid de apă” de 19 centimetri pornește din Ungaria și va ajunge, neschimbat, la Cernavodă.
În realitate, o variație de debit se propagă sub forma unei unde hidrologice.
Pe măsură ce înaintează, aceasta se modifică.
Se poate:
- deplasa cu o anumită întârziere;
- atenua;
- lăți în timp;
- modifica prin aportul afluenților;
- fi influențată de configurația albiei;
- fi influențată de exploatarea acumulărilor și hidrocentralelor.
De aceea este perfect posibil ca la un anumit moment:
Paks – nivel în creștere
în timp ce, sute de kilometri mai jos:
Cernavodă – nivel în scădere.
Nu există nicio contradicție fizică.
Problema este că 1.230 km înseamnă foarte mult
Aici trebuie să fim atenți la interpretarea știrilor.
Dacă nivelul crește la Paks, nu putem spune automat că aceeași creștere va apărea la Cernavodă peste câteva zile.
Mai întâi trebuie să știm de ce a crescut nivelul la Paks.
Dacă este vorba despre o creștere a debitului generată de precipitații în bazinul superior al Dunării, atunci putem vorbi despre o undă care se propagă spre aval.
Dar dacă este vorba doar despre o variație locală a nivelului, determinată de condițiile hidrologice din acel sector, implicația pentru Cernavodă poate fi mult mai mică.
Iar diferența dintre cele două situații este fundamentală.
Porțile de Fier complică suplimentar povestea
Între Paks și Cernavodă se află și sistemul hidroenergetic de la Porțile de Fier.
Acolo Dunărea nu mai este un curs de apă complet liber. Exploatarea acumulărilor și a hidrocentralelor influențează regimul hidraulic local și modul în care debitul se propagă.
Nu înseamnă că Porțile de Fier „opresc” apa către România. Evident că nu.
Înseamnă însă că relația dintre o variație observată în amonte și ceea ce se întâmplă în aval nu este una simplă și instantanee.
Și mai există un element: afluenții
Între Paks și Cernavodă Dunărea primește apă dintr-un bazin uriaș.
Sava, Tisa și Drava sunt doar câteva dintre marile surse de apă care se varsă în sistemul dunărean.
Asta înseamnă că nivelul de la Cernavodă este rezultatul unei combinații mult mai complexe decât simpla „transmitere” a nivelului de la Paks.
Putem avea ploi în bazinul superior și secetă în bazinul inferior.
Putem avea creșteri locale de debit într-un sector și scăderi în altul.
Iar într-o perioadă de secetă extremă, diferențele dintre aceste sectoare devin și mai vizibile.
De ce situația este atât de gravă la Cernavodă
La Cernavodă problema nu este doar navigația sau nivelul scăzut al fluviului.
Dunărea reprezintă sursa de apă pentru sistemul de răcire al centralei nucleare.
În acest moment, România operează cu un singur reactor, după oprirea celui de-al doilea, iar autoritățile încearcă să prelungească funcționarea reactorului rămas prin intervenții asupra albiei și prin menținerea unui nivel suficient în dreptul prizei de apă.
Această situație arată cât de importantă este dependența infrastructurii energetice de condițiile hidrologice.
Iar ceea ce se întâmplă la Paks demonstrează că problema nu este exclusiv românească.
Și Ungaria a ajuns în aceeași situație.
La începutul lunii august, nivelul Dunării la Paks coborâse la valori istorice, iar centrala fusese nevoită să reducă drastic producția. Creșterea recentă a nivelului a permis repornirea unei turbine, dar autoritățile maghiare au avertizat că ameliorarea poate fi temporară.
De fapt, avem o problemă europeană
Poate că aceasta este concluzia cea mai importantă.
Paks și Cernavodă sunt două centrale nucleare construite în două țări diferite, dar ambele depind de același sistem hidrologic.
Când Dunărea are niveluri extrem de scăzute, problema nu mai este doar una românească sau maghiară.
Este o problemă regională.
În această vară, temperaturile extreme și seceta au afectat producția de energie în mai multe țări europene, iar nivelurile scăzute ale râurilor au început să pună presiune inclusiv asupra centralelor termoelectrice și nucleare care folosesc apa pentru răcire.
Ce ne spune, de fapt, creșterea de la Paks?
Este o veste bună, dar nu trebuie interpretată exagerat.
O creștere de 19 centimetri la Paks nu înseamnă că problema de la Cernavodă este pe cale să dispară.
Pentru România, întrebarea relevantă nu este:
„A crescut Dunărea la Paks?”
ci:
„Crește debitul Dunării într-un mod suficient de amplu și de durabil pentru ca efectul să se propage până la Cernavodă?”
Iar răspunsul, la 11 august, este încă neclar.
Datele disponibile pentru Cernavodă indică în continuare scădere, iar prognozele autorităților române nu anticipau o ameliorare rapidă; Reuters relata că nivelul urma să rămână problematic cel puțin până în jurul datei de 16 august.
Dunărea ne arată o vulnerabilitate despre care s-a vorbit prea puțin
Criza actuală are și o lecție mai largă.
România și Ungaria au construit sisteme energetice care se bazează în mod important pe Dunăre.
Atât Paks, cât și Cernavodă au fost proiectate într-o epocă în care asemenea niveluri extrem de scăzute ale Dunării erau considerate excepționale.
Astăzi, însă, apariția unor perioade foarte lungi de căldură și secetă ridică o întrebare strategică:
cât de pregătit este sistemul energetic european pentru situația în care râurile care asigură răcirea centralelor nu mai oferă permanent cantitatea de apă pentru care infrastructura a fost proiectată?
Aceasta este o întrebare mult mai importantă decât diferența de câțiva centimetri dintre două măsurători.
Concluzie
Creșterea Dunării la Paks și scăderea ei la Cernavodă nu reprezintă un paradox.
Reprezintă, mai degrabă, o demonstrație foarte bună a complexității hidrologice a celui de-al doilea mare fluviu al Europei.
Între cele două centrale sunt aproximativ 1.230 de kilometri de Dunăre.
În acest spațiu intră afluenți, există lacuri de acumulare și hidrocentrale, se schimbă radical configurația albiei, iar undele hidrologice se propagă cu întârziere și se modifică pe parcurs.
Prin urmare, faptul că nivelul apei crește astăzi la Paks nu garantează că el va crește și la Cernavodă.
Dar dacă această creștere este rezultatul unei creșteri reale și durabile a debitului Dunării în amonte, atunci ea poate reprezenta primul semnal că situația începe să se schimbe.
Deocamdată însă, Cernavodă rămâne în zona de risc.
Iar adevărata întrebare pentru următoarele zile nu este dacă Dunărea a crescut cu 16 sau 19 centimetri la Paks, ci dacă această schimbare reprezintă începutul unei unde hidrologice suficient de puternice pentru a traversa cei peste 1.200 de kilometri până la Cernavodă.
Răspunsul la această întrebare va fi mult mai important pentru România decât cifra anunțată la Paks.
