Papa Francisc anunţă că îşi menţine vizita în Irak în pofida tirurilor de rachete

Papa Francisc a declarat că îşi menţine vizita în Irak, în perioada 5-8 martie, în pofida tirurilor de rachete care au lovit miercuri o bază americană din vestul ţării, provocând moartea unei persoane, relatează AFP şi Reuters.

"Voi merge în Irak în pelerinaj", a declarat papa după tradiţionala sa audienţă de miercuri, subliniind că doreşte "să întâlnească un popor care a suferit atât de mult, să întâlnească această Biserică martirizată".

"Vă rog să însoţiţi cu rugăciune această călătorie (...). Poporul irakian ne aşteaptă, l-a aşteptat pe papa Ioan Paul al II-lea, căruia i s-a interzis să meargă acolo. Nu poţi dezamăgi un popor a doua oară", a adăugat papa argentinian.

Papa Francisc intenţionează astfel să onoreze promisiunea făcută de papa polonez Ioan Paul al II-lea care a renunţat în 1999 să meargă în Irak după negocieri eşuate cu fostul preşedinte Saddam Hussein.

Suveranul pontif a făcut aceste declaraţii la doar câteva ore după tirul de rachete din Irak .

Cel puţin zece rachete au lovit miercuri baza aeriană Ain al-Asad din vestul Irakului ce găzduieşte forţe ale SUA, ale coaliţiei şi irakiene, provocând moartea unui antreprenor civil.

Marţi, directorul serviciului de presă al Vaticanului a precizat că papa Francisc se va deplasa probabil într-o maşină blindată în timpul călătoriei sale în Irak.AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți și voi ce-a ajuns Cioloș...

2 Așa o fi?

3 Foarte interesant!

4 „Nu facem consultări oficiale joi și vineri pentru că doi lideri de partid lipsesc din București. Pe cuvântul lui că așa e? E șocant”

5 Voi ce părere aveți? / Are dreptate omul ăsta?