Peste 4.000 de lei net lunar pentru tinerii care aleg instrucția voluntară
Ministerul Apărării Naționale pregătește un program remunerat de instruire militară cu o durată de până la patru luni, destinat românilor cu vârste între 18 și 35 de ani care nu au mai făcut armată. Inițiativa, lansată vineri în dezbatere publică printr-un proiect de Hotărâre de Guvern, mizează pe stimulente financiare de peste 4.000 de lei net pe lună pentru a întări rezerva operațională a țării, fără a reintroduce serviciul militar obligatoriu.
Participanții la noul program pentru soldați și gradați voluntari în termen vor fi recompensați financiar pe întreaga perioadă a instruirii cu echivalentul a trei salarii medii brute stabilite prin lege, sumă ce va fi virată în patru tranșe lunare. Potrivit datelor comunicate de Ministerul Apărării Naționale (MApN), la nivelul anului 2026 această indemnizație se ridică la 4.033 de lei net pe lună, sumă la care se adaugă un spor lunar de 217 lei pentru gradul de soldat sau de 239 de lei pentru cel de fruntaș.
Pe lângă remunerația lunară, voluntarii vor avea asigurate, pe durata pregătirii, toate drepturile prevăzute de legislație, între care cazare, hrană, echipament și asistență medicală.
Cum se desfășoară instruirea și cine se poate înscrie
Programul de pregătire militară de bază se adresează exclusiv cetățenilor români, femei și bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care nu au efectuat anterior serviciul militar activ sau în rezervă. Întregul stagiu durează până la patru luni și este împărțit în două etape: primele 11 săptămâni sunt dedicate acumulării cunoștințelor și deprinderilor militare de bază pentru misiuni specifice, iar următoarele cinci săptămâni vizează pregătirea de specialitate, prin trageri, marșuri și exerciții în teren.
Jurământul militar va fi depus de participanți la încheierea primei luni de instruire. După finalizarea programului, absolvenții vor avea două opțiuni: fie aleg continuarea unei cariere în sistemul militar, în condițiile legii, fie sunt luați în evidența rezervei operaționale a Armatei României.
Rezervă operațională crescută, fără serviciu obligatoriu
Introducerea acestui program este prevăzută în proiectul de Hotărâre de Guvern pus vineri în transparență decizională de către MApN, act care stabilește normele de aplicare ale Legii privind pregătirea populației pentru apărare.
Reprezentanții ministerului au transmis, într-un comunicat, că actualizarea cadrului normativ pune în practică obiectivele de dezvoltare și întărire a capacității de apărare stabilite prin documentele aprobate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării și de Parlamentul României. Scopul declarat este crearea unei rezerve de personal instruit, capabile să completeze structurile militare și să sprijine atât efortul național de apărare, cât și obligațiile asumate de România în sistemul de apărare colectivă al NATO.
În același timp, MApN respinge ideea revenirii la recrutarea forțată, subliniind că noul program are un caracter exclusiv voluntar. Potrivit instituției, Armata României rămâne o armată profesionistă, iar recrutarea personalului se va face în continuare doar pe bază de voluntariat.
Unde pot fi trimise observații și unde se găsesc detalii pentru înscriere
Proiectul de act normativ este publicat pe site-ul oficial al ministerului, la secțiunea dedicată transparenței decizionale gestionată de Secretariatul general al Ministerului Apărării Naționale , unde cetățenii interesați pot transmite propuneri și observații în condițiile legii.
Informațiile privind programul și criteriile de înscriere pot fi consultate pe pagina Direcției generale management resurse umane, la adresa www.recrutaremapn.ro/sgvt.php .
Explorează subiectele:

