Unde recomandă românii să te muți la casă cu grădină și ce capcane semnalează
Căutarea unei familii care vrea să se stabilească definitiv într-o localitate mică din România a aprins o amplă discuție online despre unde mai există, cu adevărat, calitate a vieții în afara marilor metropole. Între recomandări entuziaste pentru zonele Brașov, Sibiu ori Oradea și avertismente dure privind orașele rămase fără infrastructură și oportunități, opiniile românilor conturează o hartă realistă a traiului departe de aglomerație.
Deși dorința de a schimba aglomerația urbană pe o viață liniștită, într-o casă cu grădină, livadă și spațiu pentru animale, devine tot mai frecventă, găsirea echilibrului între rural și accesul la servicii esențiale rămâne o provocare. O dezbatere recentă pornită pe rețelele de socializare arată că opțiunile apreciate de români gravitează adesea în jurul unor localități precum Cristian, Râșnov, Cisnădie sau Piatra-Neamț, dar părerile sunt departe de a fi unanime.
Ce caută o familie care vrea să se mute definitiv în România
Discuția a fost declanșată de o femeie care își propune să întocmească o listă de localități pe care să le viziteze împreună cu familia, înainte de a alege locul în care să se așeze definitiv. Soțul ei este român și a locuit în trecut în Bucovina, motiv pentru care această regiune a fost prima lor opțiune, grație peisajelor și legăturilor de familie. Ea vorbește limba engleză, studiază în prezent româna, iar copiii cuplului sunt bilingvi și au toți sub cinci ani.
Înainte de a lua o hotărâre, cei doi soți vor să exploreze și alte părți ale țării, urmărind un set clar de criterii: costuri de trai accesibile, peisaje plăcute, proximitatea naturii, școli bune, servicii medicale și o calitate ridicată a vieții. Ținta lor este o localitate cu sub 20.000 de locuitori, situată la cel mult 20-30 de minute de un centru urban mai mare, care să le permită să cumpere o casă cu teren fără a pierde accesul la spitale, școli și magazine.
„Pentru cei care locuiesc în orașe mici sau în comunități rurale, ce localități ați recomanda pentru creșterea unei familii?”, a întrebat femeia pe platforma online, adăugând: „Ne-am dori un loc liniștit, unde să putem cumpăra o casă cu ceva teren, dar care să se afle totuși la o distanță rezonabilă de orașe mai mari și de serviciile esențiale”.
Pe parcursul discuțiilor, autoarea postării a nuanțat ce își dorește de fapt, precizând că nu vizează neapărat o destinație turistică sau o zonă foarte dezvoltată, ci o proprietate cu potențial de gospodărie: „Prefer să găsesc o casă mai veche, cu pomi fructiferi maturi, suficient spațiu pentru grădinărit și pentru creșterea unor animale”.
Împrejurimile Brașovului și Sibiului, în topul preferințelor
Cele mai numeroase recomandări au vizat zona Brașovului, apreciată pentru combinația dintre peisajele montane, posibilitatea de a întreține o gospodărie și apropierea de facilitățile municipiului. Participanții la discuție au nominalizat Cristian, Râșnov, Codlea, Zărnești, Prejmer, Predeal, Feldioara și Săcele.
Un părinte stabilit de curând în Cristian a descris avantajele practice ale acestei alegeri: „Am un copil de șase ani și tocmai am cumpărat o casă în Cristian, o suburbie a Brașovului. Școlile sunt foarte bune, putem ajunge în oraș în 20 de minute și există suficiente terenuri. Ne place foarte mult aici”.
La fel de bine cotată a fost și zona Sibiului, unde comentatorii au indicat Cisnădie, Rășinari și Avrig, unul dintre utilizatori sugerând chiar localitățile aflate pe axa dintre Sibiu și Brașov.
Alternative din vestul țării, Moldova și de pe litoral
Propunerile au acoperit aproape toată harta României, cu accent pe localități aflate în apropierea unor poli economici sau a unor zone naturale deosebite:
- Bihor și Banat: A fost recomandată zona rurală din vecinătatea Oradiei, lăudată pentru prețurile accesibile, dezvoltarea economică, natură și apropierea de Munții Apuseni. Din Banat și din proximitatea marilor orașe au fost menționate localitățile Sânmartin, Sântandrei, Ciugud, Șura Mică, Sânpetru, Săcălaz, Sânandrei, Remetea Mare, Giarmata, Recaș, Șag și Buziaș.
- Transilvania, Moldova, Muntenia și Oltenia: Pe lista sugestiilor s-au mai regăsit Turda — apreciată de un comentator pentru distanța de circa 30 de kilometri față de Cluj-Napoca —, alături de Piatra-Neamț, Târgu-Neamț, Satu Mare, Bistrița, Câmpina, Curtea de Argeș, Brad și Horezu.
- Dobrogea: Cei care își doresc să locuiască aproape de mare au propus Agigea, Ovidiu, Lumina și Sulina. În privința Sulinei, recomandarea a venit însă cu un avertisment legat de accesibilitate: „Dacă îți dorești să fii aproape de mare, atunci Sulina, deși este un loc foarte mic și destul de izolat”.
Avertismentul criticilor: „Orașele mici sunt degradate și sărace”
Dincolo de imaginile idilice, nu toți participanții la dezbatere consideră că un oraș mic din România reprezintă o soluție potrivită pentru viitorul unei familii. Unul dintre utilizatori a atras atenția asupra lipsurilor de infrastructură și a oportunităților reduse din multe astfel de localități.
„De regulă, orașele mici din România sunt degradate și sărace. Majoritatea sunt orașe comuniste, cu blocuri de locuințe aflate într-o stare proastă”, a avertizat acesta.
În locul unui oraș mic izolat, comentatorul a recomandat orientarea către o localitate aflată la periferia unui municipiu mare sau, dacă familia alege în cele din urmă să rămână în Bucovina, către un sat din apropierea Sucevei.
Explorează subiectele:




