Prahova: 17 persoane din microbuzul răsturnat în Salina Slănic au rămas internate

Prahova: 17 persoane din microbuzul răsturnat în Salina Slănic au rămas internate

Un număr de 17 persoane dintre turiştii care se aflau în microbuzul răsturnat, duminică după amiază, în Salina Slănic, au rămas internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, iar alte două se află încă în observaţie.

Reprezentantul SJU Ploieşti Andrei Ilinca a declarat, pentru AGERPRES, că la Unitatea de Primiri Urgenţe au fost aduse cu ambulanţele 25 de persoane, între care zece copii, toate fiind supuse evaluărilor medicale.

În urma investigaţiilor, 17 persoane au fost internate, iar două sunt încă în observaţie, pentru alte şase nefiind necesară internarea, a precizat Ilinca.

Surse din rândul autorităţilor locale au declarat că la spital erau aşteptaţi să ajungă şi doi medici israelieni pentru evaluarea victimelor accidentului.

De altfel, în cursul zilei a fost prezent la unitatea medicală şi consulul Israelului la Bucureşti .

Un microbuz care transporta turişti israelieni în subteran către Mina Unirea din Salina Slănic s-a răsturnat, duminică după-amiază, aproximativ la jumătatea traseului dintre suprafaţă şi mina turistică , primele cercetări arătând că şoferul nu ar fi adaptat viteza într-o curbă periculoasă la dreapta .

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, microbuzul în cauză are 19 locuri, iar cercetările sunt în continuare în derulare împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), urmând a se lămuri toate aspectele privind legalitatea transportului.

Conform Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Prahova, în urma evenimentului au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti 25 de persoane, între care zece copii, însă două dintre ele, inclusiv un minor de doi ani, nu prezentau leziuni.

Iniţial, autorităţile au anunţat că un microbuz cu 19 turişti israelieni s-a răsturnat în Salina Slănic, iar ulterior au informat că la spital au ajuns 22 de persoane, între care opt copii.

Transportul turiştilor în subteranul Salinei Slănic se realizează cu microbuze din luna august a anului 2014, când liftul aflat în funcţiune din anul 1936 s-a defectat. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...