Premierul ceh, primul lider european ce ar putea fi vizat de noua procedură europeană privind conflictul de interese

Şeful guvernului ceh, milionarul Andrej Babis, riscă să devină în curând primul om politic dintr-un stat membru al UE vizat de noua procedură europeană privind conflictul de interese, relatează AFP.

Al doilea cel mai bogat om din Cehia, Babis este suspectat că este în continuare proprietarul conglomeratului Agrofert, prezent în industria chimică, în cea alimentară şi în domeniul mass-media, pe care el oficial l-a transferat unor fonduri fiduciare pentru a respecta legislaţia.

O procedură declanşată anul trecut de organizaţia anticorupţie Transparency International şi de o formaţiune de opoziţie, Partidul Piraţilor, a relansat acuzaţiile de conflict de interese împotriva sa.

"Agrofert primeşte fonduri europene, fonduri cehe şi participă la licitaţii ale autorităţilor publice", a declarat pentru AFP David Ondracka, şeful filialei din Cehia a Transparency International.

"Babis se află în situaţia de conflict de interese în toate aceste operaţiuni, iar ele ar trebuie suspendate", a adăugat el.

Premierul face deja obiectul unor anchete pentru o presupusă fraudă cu subvenţii europene legată de complexul său hotelier 'Cuib de Barză'.

Babis, liderul mişcării populiste ANO, a respins toate acuzaţiile, spunând că este vorba de o "campanie de calomnii" a adversarilor săi politici.

În septembrie anul trecut, Transparency şi Partidul Piraţilor au cerut Comisiei Europene să verifice dacă Agrofert are dreptul la ajutoare importante din partea UE dacă Babis controlează în continuare de facto acest grup.

Ei au transmis o plângere primăriei din Cernosice, în apropiere de Praga, de care aparţine domiciliul lui Babis, afirmând că acesta încalcă legea din Cehia privind conflictul de interese în calitate de proprietar de instituţii media.

Bruxellesul şi primăria din Cernosice au lăsat de înţeles că aceste acuzaţii ar putea fi fondate.

Într-un document care a ajuns pe surse în presă, jurişti ai UE spun că responsabili ai statului nu trebuie să decidă asupra subvenţiilor UE destinate companiilor pe care le controlează.

Comisia Europeană a suspendat subvenţiile pentru Agrofert şi a trimis experţi pentru a efectua un audit asupra companiilor vizate. Decizia sa finală este aşteptată în aprilie.

Bruxellesul analizează de asemenea şi subvenţiile oferite grupului ceh din 2014, când Babis era ministru al finanţelor într-un cabinet condus de social-democraţi.

Transparency a folosit informaţii găsite în registrele de proprietate efectivă introduse anul trecut de UE pentru a lupta împotriva spălării banilor. Termenul 'proprietar efectiv' desemnează persoana care deţine drepturi asupra unor capitaluri, chiar dacă acestea aparţin legal altcuiva.

Dar pentru că registrul din Cehia nu este integral accesibil, Transparency şi Partidul Piraţilor au consultat registrul din Slovacia, care enumeră 37 de companii al căror proprietar efectiv este Babis.

În 2017, Agrofert a beneficiat de subvenţii europene în valoare de 82 de milioane de euro, conform unor media cehe.

În opinia lui Ondracka, "putem spune că UE cofinanţează un oligarh care câştigă o serie de alegeri într-un stat membru".

În aşteptarea verdictului din aprilie al Bruxellesului, care ar putea impune guvernului de la Praga rambursarea subvenţiilor în cauză, analistul politic independent Jiri Pehe spune că această decizie va crea un precedent important, deoarece "este primul mare caz de la intrarea în vigoare a directivei care înăspreşte regulile privind conflictul de interese".

"Andrej Babis este primul test pentru Comisie", a adăugat Pehe.

Primăria din Cernosice a declarat în ianuarie că a luat o decizie, fără a o face publică.

Babis a afirmat totuşi că "nu este deloc de acord" cu această decizie, despre care a spus că este una "politică", şi a anunţat că va face apel.

"Nu văd cum funcţionari care se ocupă de infracţiuni la codul rutier pot lua o decizie asupra unei probleme juridice complexe de acest tip. Ei se înşală", a spus el.

Fost comunist, notează AFP, Babis, în vârstă de 64 de ani, de origine slovacă, este de asemenea suspectat că a colaborat cu poliţia secretă în anii '80, când Cehoslovacia făcea parte din blocul sovietic. El a respins şi această acuzaţie.AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Citiți și voi ce măcel pun la cale Firea și Cercel!

2 ULTIMA ORĂ / Documentul care-l înfundă pe Arafat / Sursă: Procurorii DNA trebuie să facă un singur lucru

3 Amănunte / Fotografia a fost făcută luni în biroul premierului / Surse spun că autorul ar fi Ionel Dancă, șeful Ca…

4 Așa o fi? Șeful Cancelariei premierului prins într-o afacere patronată de controversatul șef de la Resurse Min…

5 BREAKING / Președintele interimar al Senatului, pesedistul Cazanciuc, cere CCR să îl scape pe Tăriceanu de cel m…

recomandări

Te ia DNA: BĂDULESCU ALINA

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

America literară - o hartă a celor mai bune cărți pentru fiecare stat - partea I