Premierul Suediei avertizează asupra riscului de intervenție a unor "puteri străine" în alegerile legislative din 2018

Premierul suedez Stefan Lofven a avertizat vineri că anumite "puteri străine" vor încerca probabil să intervină în alegerile legislative care au loc anul viitor în Suedia și a dat asigurări că autoritățile vor întări măsurile de securitate cibernetică, informează Reuters.

"Devine tot mai evident că puteri străine încearcă să influențeze alegerile" din întreaga lume, a declarat el în fața presei, adăugând că "Suedia nu este imună".

"Putem observa existența unor operațiuni de influențare împotriva Suediei și ne așteptăm la astfel de operațiuni care vizează alegerile din 2018", a menționat premierul.

El a precizat că Agenția de securitate civilă a Suediei va primi fonduri suplimentare de 10 milioane de coroane (1,12 milioane de dolari) pentru noi măsuri de securitate cibernetică.

La rândul lor, forțele armate suedeze și serviciile de securitate Sapo au primit îndatoriri suplimentare în vederea alegerilor din septembrie anul viitor.

Sapo a indicat la începutul lui martie că investighează o serie de atacuri informatice care au vizat în 2016 companii energetice și de telecomunicații, precum și sectorul financiar și instituții ale guvernului suedez. Sapo consideră că acestea au fost orchestrate de un actor statal, fără a da nume, însă aceeași agenție a calificat Rusia drept cea mai mare amenințare generală la adresa securității Suediei.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Afacere PSD de familie pe fonduri UE: nepoata lui Grindeanu, angajată de CJ Timiș / Partener este Inspectoratul Școlar condus de mama sa, consilier jude…

2 Călin Georgescu obține arestul la domiciliu, dar rămâne blocat după gratii

3 Breșă masivă la Fortinet / instituții cheie din România, în vizorul hackerilor

4 Pensia anticipată în 2026 / ce acte trebuie pregătite și care este penalizarea. Calculatorul vârstei de pensionare

5 Actorul Toma Cuzin, reținut după un accident: fără permis și pozitiv la droguri