Pricopie, despre declaraţiile lui Dragnea: Mi se par desprinse de agenda publică a României

Pricopie, despre declaraţiile lui Dragnea: Mi se par desprinse de agenda publică a României

Fostul ministru al Educaţiei Remus Pricopie consideră că declaraţiile pe care preşedintele PSD le-a făcut marţi seară într-o emisiune televizată i se par "desprinse de agenda publică a României" şi arată că Liviu Dragnea trebuie să se preocupe de problemele reale ale cetăţenilor, nu să facă afirmaţii care nu pot fi confirmate.

"Am urmărit declaraţiile domnului Liviu Dragnea de aseară. Mi se par desprinse de agenda publică a României. Mă aştept de la o persoană care ocupă funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor - al treilea om n stat -, indiferent cum se numeşte acesta, să fie responsabil şi preocupat de problemele reale ale cetăţenilor, să caute şi să dea răspunsuri pentru ţară, nu să facă afirmaţii care nu sunt confirmate nici de instituţiile statului, nici de legislaţia în vigoare. Când spui că România este "un stat parţial mafiot", când acuzi instituţiile statului că nu îşi fac datoria faţă de tine (nefurnizându-ţi informaţii secrete, dincolo de mandatul lor legal), când ataci anumiţi parteneri internaţionali de acţiuni ilegale pe teritoriul României sau când vorbeşti de lovituri de stat, ori ai dovezi, ori eşti iresponsabil", a scris pe Facebook Pricopie, ministru al Educaţiei în perioada 2012-2014.

Potrivit acestuia, astfel de declaraţii vor fi taxate mai ales de social-democraţi.

"Astfel de declaraţii, sunt convins, vor fi taxate în primul rând în PSD, unde ştiu că sunt în continuare mulţi oameni raţionali", mai spune Pricopie, care este rector al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă la Moscova? / Putin se teme de o lovitură de stat. Panica a cuprins Kremlinul, președintele „a rămas fără cărți de jucat”

2 Foarte interesant! / Un episod straniu cu Bolojan și Thuma în plină criză în Coaliție, liderul începe să fie izolat

3 De citit... / Vechea elită a lui Putin e neliniștită. O nouă generație de personaje se ridică spre vârf

4 Ponta, lângă Makaveli la negocierile cu parlamentari care au plecat din partidele POT și SOS

5 Gazetarul Cristian Tudor Popescu explică „la ce e bună Catedrala”: „E o clădire folositoare poporului român”