Primul „cookbook” din istorie: Rețete de tocănițe din Mesopotamia, recreate după 4 milenii
O privire surprinzătoare în obiceiurile culinare ale lumii antice este oferită de cele mai vechi rețete scrise din istorie, descoperite pe tăblițe de lut din Mesopotamia. Aceste documente vechi de aproximativ 4.000 de ani dezvăluie o gastronomie mult mai rafinată și complexă decât se credea, contestând imaginea simplistă a alimentației preistorice. Specialiștii au reușit să le descifreze și să readucă la viață aceste preparate, inclusiv tocănițe savuroase, oferind o perspectivă unică asupra gusturilor babiloniene.
De cele mai multe ori, atunci când ne imaginăm alimentația oamenilor de acum 4000 de ani, avem în minte scene cu bucăți mari de carne friptă la foc deschis sau alimente consumate direct din natură, fără prea multă prelucrare. În cel mai bun caz, ne gândim la fierturi simple, departe de rafinamentul culinar contemporan.
Această percepție este contrazisă însă de niște tăblițe de lut, vechi de aproximativ patru milenii, descoperite pe teritoriul actualului Irak. Ele demonstrează că o parte a populațiilor care au trăit în marile civilizații agrare ale Epocii Bronzului aveau o gastronomie sofisticată, elaborată și, cel mai probabil, delicioasă. Acestea reprezintă de fapt prima carte de bucate cunoscută în istorie.
O porție de tuhu sumerian FOTO tastesfromtheroad
Tăblițele de lut: Un "cookbook" akkadian vechi de aproape 4.000 de ani
Cele mai vechi rețete culinare scrise din lume au fost lăsate „moștenire” pe patru tăblițe de lut, cu scriere cuneiformă, în limba akkadiană. Aceasta era limba vorbită de un popor care trăia în Mesopotamia, pe teritoriul actual al Irakului. Inscripționate probabil în anul 1730 î.Hr., tăblițele conțin ingredientele și modul de preparare pentru aproximativ 25 de tocănițe.
Aceste artefacte au fost descoperite, cel mai probabil, de localnici în siturile arheologice din vechea Mesopotamie, regiunea dintre fluviile Tigru și Eufrat. La începutul secolului XX, tăblițele au fost vândute cercetătorilor și pasionaților de arheologie. Achiziționate inițial în 1911, ele au fost considerate mult timp texte medicale sau farmaceutice. Abia la mijlocul anilor 1980, istoricul francez Jean Bottéro a identificat cu precizie că sunt, de fapt, rețete culinare din vechiul Babilon.
În prezent, cele patru tăblițe de lut fac parte din Colecția Babiloniană Yale, găzduită la Muzeul Yale Peabody din New Haven, Connecticut, Statele Unite ale Americii. Aici, o echipă interdisciplinară le studiază, le traduce și recreează preparatele descrise. Gojko Barjamovic, expert în asiriologie la Universitatea Harvard, subliniază complexitatea acestui demers: „E ca și cum ai încerca să reconstruiești o melodie; o singură notă poate face toată diferența.”
Originea exactă a tăblițelor în cadrul vastei Mesopotamii rămâne necunoscută. Această regiune antică cuprindea Babilonul și Asiria, Elamul și Sumerul, extinzându-se pe teritoriile Irakului, părților din Siria și chiar Turciei de astăzi.
Tuh’u: O tocană rafinată de miel, veche de 4.000 de ani
Unul dintre preparatele deja traduse și recreate de specialiști este Tuh’u, o tocană bogată de miel sau capră. Iată ingredientele, așa cum sunt sugerate de "chef-ul" mesopotamian de acum patru milenii:
- 500 g carne de miel sau capră, tăiată în bucăți
- 1 ceapă mare, tocată mărunt
- 1–2 sfecle roșii, curățate și tocate
- 5 căței de usturoi, tocați mărunt
- 2 linguri ulei de susan
- Frunze de rucola și coriandru verde
- Șalotă, praz
- Chimen măcinat
- Sare și piper negru, după gust
- Două căni de bere (bere de grâu nefiltrată)
- Patru curmale tocate
- Două căni de apă
Procesul de preparare începe cu rumenirea cărnii: se încinge uleiul de susan într-o oală la foc mediu spre mare, se adaugă mielul porționat și se rumenește pe toate părțile până devine auriu. Ulterior, se adaugă ceapa, prazul, șalota și usturoiul tocate, sotându-le până se înmoaie și capătă o culoare aurie. Se încorporează sfecla roșie și se mai gătește timp de patru minute. Apoi, se adaugă coriandru, chimen, sare și piper, amestecând bine pentru a elibera aromele condimentelor.
Se toarnă berea și apa, lăsând totul să clocotească ușor patru minute. Tocana se lasă apoi să fiarbă la foc mic, pentru aproape două ore, până când carnea devine moale și fragedă. La final, se adaugă rucola și coriandru proaspăt. Pentru a îngroșa preparatul, se poate adăuga orz cu aproximativ jumătate de oră înainte de a lua oala de pe foc.
Mû Elamūtum: O supă antică cu o notă neașteptată
O altă rețetă fascinantă, descrisă pe tăblițele de lut, este Mû Elamūtum, cunoscută în akkadiană ca „supa elamită”. Acest preparat își are originile în regiunea antică Elam (astăzi sud-vestul Iranului), parte a vechii Mesopotamii. Este o supă verde, bogată și ușor acrișoară, a cărei particularitate constă în faptul că era îngroșată, în mod tradițional, cu sânge și lapte bătut (lapte acru). Deși combinația poate părea neobișnuită pentru gusturile moderne, se spune că era extrem de delicioasă.
Iată traducerea originală din cuneiformă, care descrie această supă:
„Nu se folosește carne. Pregătești apa. Adaugi grăsime. Mărar, kurrat (praz babilonian), coriandru, praz și usturoi legate cu sânge, o cantitate corespunzătoare de lapte acru și (încă puțin) usturoi. Numele original al acestui preparat este Zukanda”
Explorează subiectele:
