Qatarul a blocat avioanele saudite pentru pelerini

Qatarul a interzis duminică aterizarea unor avioane saudite trimise să ducă pelerini la Mecca, informează AFP, care preia agenția de presă oficială SPA din Arabia Saudită.

Din 5 iunie, aeronavele din Qatar au interdicție de zbor în Arabia Saudită, unul statele arabe care au rupt relațiile diplomatice cu Qatarul, acuzând guvernul de la Doha că finanțează terorismul. La blocada împotriva Qatarului mai participă Emiratele Arabe Unite, Bahreinul și Egiptul.

Ca un prim semn de bunăvoință, Arabia Saudită a redeschis miercurea trecută frontiera terestră, pentru a permite pelerinilor musulmani să ajungă la Mecca. Totodată, autoritățile de la Riad au promis că vor pune la dispoziție șapte zboruri în regim charter ale companiei aeriene naționale saudite, pentru a transporta pelerini. Qatarul nu a permis însă aterizarea avioanelor saudite, pe motiv că documentația acestora nu era corespunzătoare. SPA precizează că documentele fuseseră depuse de două zile.

Qatarul a salutat joi relaxarea condițiilor de acces în Arabia Saudită pentru cetățenii care doresc să ajungă în locurile sfinte ale islamului, dar a condamnat politizarea pelerinajului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

3 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

4 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi

5 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT