Rareș Bogdan, reacție violentă după numirea lui Cazan la șefia Jandarmeriei Prahova: „O rușine. Este un atentat la tot ce înseamnă o Românie democrată”

Rareș Bogdan, reacție violentă după numirea lui Cazan la șefia Jandarmeriei Prahova: „O rușine. Este un atentat la tot ce înseamnă o Românie democrată”

Laurențiu Cazan, coordonatorul intervenției violente a jandarmilor la mitingul Diasporei din 10 august 2018, a fost numit inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova (IJJ Prahova). În acest context europarlamentarul Rareș Bogdan a criticat într-o intervenție pentru B1 TV, această numire, precizând că s-a produs pe fondul unui vid creat la nivelul MAI creat ca urmare a schimbării ministrului de Interne.

„Structurile defecte ale MAI, care nu au înțeles că trebuie să fie în lujba cetățeanului și nu a unor grupuri de interese au a unor persoane care au coordonat opresiunea îngrozitoare împotriva oamenilor cinstiți, corecți, care au ieșit pentru a stopa abuzurile din România pe 10 august, au profitat de acest vid, între plecarea unui ministru și venirea unui alt ministru și au încecat să facă o chestiune extremd e gravă. Este un atentat la tot ce înseamnă o Românie democrată și Europeană”, a spus Rareș Bogdan.

Acesta a criticat, de asemenea, faptul că Justiția nu a făcut lumină în acest caz, deși au trecut mai bine de 2 ani de la protestele împotriva guvernării PSD și a modificărilor aduse Legilor justiției:

„Domnul Cazan ar trebui să zacă în pușcărie, ar trebui să fie în momentul ăsta cel puțin înc ercetare sau în judecată, în dosarul de pe masa unor judecători care să îi analizeze acțiunea de pe 10 august atunci când peste 100.000 de oameni au fost gazați, 850 de oameni au depus plângeri, mii de oameni au fost bătuți, au fost hărțuiți iar România a trăit un moment extrem de critic cum nu a mai văzut de la mineriade.

Este problema justiției din România care a fost susținută de acei oameni și de noi ceilalți, a milioane de români. Cred că ar trebui să înțeleagă că atunci când amm ieșit în stradă pentru independența justiției și pentru ca niciun factor politic să nu pună presiune, am ieșit pentru ca judecătorii și procurorii să își facă treaba, nu să protejeze infractori precum Cazan, Sindile, Cucoș sau Fantoma Albă, Paraschiv. Este un gust amar la sfârșit de an. O rușine că s-a întâmplat așa ceva”, a mai spus Rareș Bogdan.

---

Laurențiu Cazan, coordonatorul intervenției violente a jandarmilor la mitingul Diasporei din 10 august 2018, a fost numit inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova (IJJ Prahova), transmite  Ziarul Incomod . Informația a fost confirmată pentru G4Media.ro de purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, colonelul Sorin Despina.

”Laurențiu Cazan a fost împuternicit (șef interimar – n.red.) pentru 6 luni în această funcție de către inspectorul general al Jandarmeriei (Alin Mastan – n.red.). Ordinul a fost semnat pe 28 decembrie”, a declarat Sorin Despina pentru G4Media.ro.

Întrebat de reporterul G4Media.ro cum a fost numit Cazan, dat fiind că este urmărit penal în dosarul DIICOT, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române a spus: ”Nu există nici un temei legal să nu fie numit. Acuzațiile la adresa lui au fost clasate, șeful DIICOT a infirmat soluția, iar ordonanța de infirmare se judecă acum la Înalta Curte. Ca atare, el poate fi numit la conducerea unui inspectorat județean”.

Întrebat de reporterul G4Media.ro în ce mod va afecta imaginea Jandarmeriei și încrederea populației în această instituție, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române a spus: ”Nu am mandat să răspund la această întrebare”.

  • Ministrul de Interne, Lucian Bode, nu a răspuns apelurilor G4Media.ro până la publicarea articolului

Cazan, care la mitingul din 2018 era maior, apare acum pe site-ul Jandarmeriei Prahova cu gradul de locotenent – colonel.

 
  • ”Se folosește mult termenul a gaza. Vă rog să vă uitați în Dicționarul Explicativ al Limbii Române și vedeți ce înseamnă a gaza”, a declarat Laurențiu Cazan în septembrie 2018 la ieșirea de la Parchetul General, unde a fost pus sub urmărire penală în dosarul violențelor din 10 august. Cazan, care a fost șeful dispozitivului de intervenție din Piața Victoriei în timpul mitingului diasporei, a mai spus că dacă mâine ar fi 10 august, ar lua aceleași măsuri.

Laurenţiu Cazan a fost anchetat de DIICOT în dosarul violențelor jandarmilor la mitingul Diasporei, dar procurorul de caz, Doru Stoica, a clasat în 26 iunie 2020 acuzațiile la adresa șefilor jandarmeriei. Pe 4 august, șefa DIICOT de la acel moment, Giorgiana Hosu, a anunțat că a infirmat clasarea unora dintre acuzațiile împotriva șefilor Jandarmeriei din Dosarul 10 august.

Hossu a revenit asupra ordonanței de clasare abia după ce decizia a fost puternic criticată, atât societatea civilă, cât și de liderii USR/PLUS și PNL. Procurorul general, Gabriela Scutea, a anunțat, pe data de 15 iulie, că „va cântări în cadrul controlului ierarhic” ordonanța de clasare, însă nu și-a asumat o decizie iar în urmă cu câteva zile a trimis-o înapoi la DIICOT.

Acum, instanța urmează să se pronunțe asupra ordonanței de redeschidere a urmăririi penale.

În dosarul inițial, Laurențiu Cazan era acuzat de comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, complicitate la abuz în serviciu. 


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…