Reguli noi în sistemul de sănătate. Mii de pacienți pierd prioritatea la analizele medicale din cauza lipsei de fonduri

Reguli noi în sistemul de sănătate. Mii de pacienți pierd prioritatea la analizele medicale din cauza lipsei de fonduri

De la începutul acestei luni, sistemul de sănătate din România funcționează după reguli noi, care afectează mii de pacienți. Din lipsă de fonduri, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a decis ca bolnavii cronic să nu mai beneficieze de prioritate la efectuarea analizelor medicale, acestea urmând să fie realizate doar în limita bugetului disponibil.

Totodată, de la începutul acestui an, mai multe persoane au rămas neasigurate FOTO: Shutterstock

Totodată, de la începutul acestui an, mai multe persoane au rămas neasigurate FOTO: Shutterstock

Până acum, pacienții care prezentau un bilet de trimitere special aveau dreptul să efectueze investigațiile medicale în maximum cinci zile, chiar și în lipsa fondurilor , urmând ca laboratoarele să își recupereze ulterior banii de la Casa de Sănătate. Această regulă nu mai este valabilă, iar pacienții sunt nevoiți să aștepte până când vor exista fonduri disponibile.

Printre cei afectați se numără pacienți cu boli neurologice, diabet zaharat, afecțiuni cardiovasculare și cerebrovasculare, boli rare, dar și persoane cu boală cronică renală. Pentru aceștia, accesul rapid la investigații nu mai este garantat, potrivit Digi24.

În schimb, își păstrează prioritatea pacienții cu suspiciuni de cancer, femeile însărcinate care au nevoie de investigații medicale, persoanele cu hepatită B și C, gravidele testate pentru HIV, precum și cei care efectuează analize de prevenție.

Totodată, de la începutul acestui an, mai multe persoane au rămas neasigurate în sistemul public de sănătate. Pentru acestea sunt asigurate doar servicii medicale minime. Cei care doresc să redevină asigurați trebuie să plătească o contribuție anuală de 2.430 de lei către ANAF.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 BREAKING Forțele armate ale SUA au capturat petrolierul rusesc fugit de sub blocada din Venezuela / Tensiune în creștere între SUA și Rusia

2 Citiți asta, oameni buni! Câți sinecuriști ca ăștia or fi în toată România?

3 Rareș Bogdan, întâlnire cu unul dintre cei mai influenți oameni din lume...

4 Presa din Ungaria / „Ursula von der Leyen face România măreață. Ce s-a întâmplat este fără precedent”

5 Președintele României la Paris...