Rusia promite că îi va trata pe combatanţii capturaţi la Azovstal conform normelor internaţionale; şeful Dumei nu vrea schimb de prizonieri

Rusia promite că îi va trata pe combatanţii capturaţi la Azovstal conform normelor internaţionale; şeful Dumei nu vrea schimb de prizonieri

Combatanţii ucraineni de la combinatul siderurgic Azovstal care s-au predat vor fi trataţi ''conform normelor internaţionale'', a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, adăugând că preşedintele rus Vladimir Putin a garantat acest lucru, potrivit Reuters.

Cu toate acestea, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, a declarat într-o sesiune în plen marţi că "aceşti criminali de război capturaţi nu pot fi daţi la schimb, ci trebuie judecaţi", transmite Interfax.

"Criminalii nazişti nu ar trebui să facă obiectul unui schimb de prizonieri. Ţara noastră îi tratează uman pe cei care s-au predat sau au fost luaţi prizonieri. Dar în ceea ce îi priveşte pe nazişti, poziţia noastră aici trebuie să rămână neschimbată: aceştia sunt criminali de război şi trebuie să facem totul pentru a-i aduce în faţa justiţiei", a scris el pe contul său Telegram.

Volodin a susţinut o iniţiativă în acest sens formulată înaintea sa de deputatul Anatoli Vaiserman şi a cerut comisiilor de apărare şi securitate din Duma de Stat să pregătească un proiect de hotărâre în această privinţă, invitându-i pe deputaţi să-l voteze la finalul şedinţei.

Circa 265 de combatanţi ucraineni, care erau baricadaţi la oţelăria Azovstal, ultimul bastion al rezistenţei ucrainene din Mariupol, s-au predat forţelor ruse şi se consideră prizonieri începând de luni, a afirmat marţi Ministerul rus al Apărării, citat de AFP.

"În cursul ultimelor 24 de ore, 265 de combatanţi au depus armele şi au fost luaţi prizonieri, între care 51 grav răniţi", a indicat ministerul într-un comunicat cu privire la stadiul ofensivei ruse împotriva Ucrainei, în cea de-a 83-a zi a "operaţiunii speciale".

"Toţi cei care au nevoie de asistenţă medicală sunt îndreptaţi spre spitalul din Novoazovsk", în teritoriul separatist prorus, a precizat instituţia de apărare rusă, care nu s-a referit la niciun fel de schimb de prizonieri, contrar celor declarate de Ucraina.

Întrebat în conferinţa sa de presă zilnică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a refuzat să spună dacă aceşti soldaţi ucraineni vor fi consideraţi drept prizonieri de război sau criminali de război, în timp ce Moscova îi califică pe mulţi militari ucraineni, în special pe cei din batalionul Azov din Mariupol, drept "bande armate neonaziste".

"Voi aminti declaraţia lui (Vladimir) Putin, ei vor fi trataţi în conformitate cu dreptul internaţional", a spus Dmitri Peskov.

Luni, viceministrul ucrainean al apărării Ganna Maliar anunţase că 264 de combatanţi ucraineni, între care 53 de răniţi, au fost evacuaţi de la oţelăria Azovstal spre localităţi situate în teritoriul controlat de forţele ruse şi proruse din estul Ucrainei.

Ea afirmase că aceşti combatanţi urmau să fie repatriaţi în viitor pe teritoriul controlat de Ucraina, "în cadrul unei proceduri de schimb".

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declarase, la rândul său, luni, într-o înregistrare video, că esenţial este "să salvăm vieţile băieţilor noştri". "Vreau să subliniez: Ucraina are nevoie de eroii săi în viaţă. Acesta este principiul nostru", a adăugat el.

Autorităţile ucrainene afirmaseră săptămâna trecută că 1.000 de soldaţi ucraineni, între care 600 răniţi, potrivit unuia dintre comandanţii lor - se aflau în continuare în galeriile subterane ale imensului combinat siderurgic, devenit simbol al rezistenţei ucrainene de la invazia rusă lansată în 24 februarie.

Ei se retrăseseră la Azovstal după mai bine de o lună de asediu împotriva Mariupolului, port strategic la Marea Azov, în sud-estul Ucrainei, atacat de armata rusă din primele zile ale războiului şi distrus aproape în totalitate. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 A murit Peter Imre, fostul ginere al lui Meleșcanu

2 Documente secrete / „Putin gândește puțin și e disperat. Se teme de pericolul unei victorii ucrainene”

3 „Am primit peste o mie de cereri în căsătorie” / Cine este ucraineanca

4 VIDEO „Acei băieți au văzut mai mulți sâni decât am văzut eu în toată viața mea” / Influenceriță pe TikTok a fost arestată pentru pornografie

5 VIDEO Priviți, „dihăniile HIMARS” au distrus două depozite strategice ale rușilor!