Satu Mare: Pompierii nu au lichidat incendiul de la sonda de gaz; sunt aşteptaţi experţi canadieni

Satu Mare: Pompierii nu au lichidat incendiul de la sonda de gaz; sunt aşteptaţi experţi canadieni

Pompierii sătmăreni nu au lichidat incendiul de la sonda de gaz din Moftinu Mare din cauza pericolului exploziei şi aşteaptă sosirea unor experţi din Canada pentru efectuarea unei evaluări, informează un comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Someş Satu Mare transmis luni AGERPRES.

"Din momentul sosirii forţelor de intervenţie şi până în prezent, arderea se realizează violent, cu flacără deschisă. Nu s-a intervenit pentru stingerea incendiului, din cauza existenţei pericolului de explozie. Decizia pentru stingerea, respectiv pentru modul de intervenţie post-stingere, se va lua după evaluarea făcută, cel mai probabil în cursul zilei de mâine (marţi - n.r.), de experţi canadieni solicitaţi în sprijin de către societatea deţinătoare a sondei afectate. În prezent, o mare parte din forţele de intervenţie au fost retrase, la faţa locului rămânând 13 subofiţeri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Someş al judeţului Satu Mare cu patru autospeciale de stingere, misiunea acestora fiind cea de a asigura zona, până la declanşarea intervenţiei de stingere", precizează sursa citată.

Incendiul a fost anunţat în noaptea de duminică spre luni, la ora 1,35. În prima fază, la faţa locului s-au deplasat 32 de subofiţeri şi 5 ofiţeri din cadrul ISU Someş Satu Mare, cu opt autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de lucru la înălţime şi două echipaje medicale cu ambulanţe SMURD, pregătite să acorde îngrijiri medicale în caz de necesitate.

Ulterior, s-a luat decizia trimiterii în sprijin şi a altor forţe şi mijloace din judeţele învecinate, de la ISU Bihor - opt autospeciale cu 27 de pompieri, iar de la ISU Maramureş - două autospeciale cu 10 pompieri.

Nu au fost înregistrate victime. Pompierii anunţă că nu există pericol de extindere a incendiului la gospodării ale cetăţenilor sau la alte construcţii. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cum au ajutat serviciile de informații americane Ucraina să țintească călcâiul lui Ahile al infrastructurii energetice rusești

2 Cadou de 200.000 de euro la majoratul fiicei unui afacerist din Sibiu, într-un eveniment plin de fast

3 Spectacolul celor 52 de amânări într-un singur proces de corupție al lui Sebastian Ghiță. La următorul termen, faptele vor fi prescrise. „Exilul” incu…

4 Trump a redistribuit un editorial necruțător al New York Post despre minciunile lui Putin

5 BREAKING Peste 40 de persoane au murit, iar circa 100 au fost rănite în urma unei explozii într-un bar din Elveția / Un consul român se deplasează la …