SUA sancționează Iranul pentru că a ajutat Rusia cu drone pentru războiul din Ucraina

SUA sancționează Iranul pentru că a ajutat Rusia cu drone pentru războiul din Ucraina

Statele Unite vor lua măsuri drastice împotriva transferurilor de drone iraniene către Rusia și asupra companiilor care ajută Iranul în materie de drone și rachete, a declarat luni Departamentul de Stat.

Atac cu dronă asupra Kievului | Război în Ucraina | 17 octombrie 2022 Foto Profimedia

SUA sunt de acord cu evaluările britanice și franceze potrivit cărora furnizarea de drone de către Iran către Rusia ar încălca o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU care a aprobat acordul nuclear încheiat în 2015 între Iran și șase puteri, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel, potrivit publicatiei Iran International și BBC.

„La începutul zilei de astăzi, aliații noștri francezi și britanici au oferit în mod public evaluarea potrivit căreia furnizarea de către Iran a acestor vehicule aeriene fără pilot (pentru) Rusia reprezintă o încălcare a rezoluției 2231 a Consiliului de Securitate al ONU”, a declarat Patel reporterilor, referindu-se la vehiculele aeriene fără pilot (UAV), sau drone. „Este un lucru cu care suntem de acord”.

Ucraina a raportat un val de atacuri rusești care au folosit drone Shahed-136 de fabricație iraniană în ultimele săptămâni. Iranul neagă că a furnizat dronele Rusiei, în timp ce Kremlinul nu a făcut niciun comentariu.

Departamentul de Stat a evaluat că drone iraniene au fost folosite luni într-un atac la ora de vârf a dimineții asupra capitalei ucrainene Kiev, a declarat un oficial. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karinne Jean-Pierre, a acuzat, de asemenea, Teheranul că minte atunci când afirmă că dronele iraniene nu sunt folosite de Rusia în Ucraina.

Rezoluția 2231 a aprobat acordul dintre Iran și Marea Britanie, China, Franța, Germania, Rusia și Statele Unite, care a limitat activitatea de îmbogățire a uraniului de către Teheran, îngreunând dezvoltarea de arme nucleare de către Iran și ridicând în același timp sancțiunile internaționale.

Conform rezoluției, un embargo asupra armelor convenționale împotriva Iranului era în vigoare până în octombrie 2020. În pofida eforturilor SUA, sub conducerea fostului președinte Donald Trump, care a scos Statele Unite din acord în 2018, de a prelungi embargoul asupra armelor, Consiliul de Securitate a respins acest lucru, deschizând calea pentru ca Iranul să reia exporturile de arme.

Cu toate acestea, diplomații occidentali au declarat că rezoluția include în continuare restricții privind rachetele și tehnologiile conexe, care durează până în octombrie 2023 și care cuprind exportul și achiziționarea de sisteme militare avansate, cum ar fi dronele.

Europenii nu sunt încă siguri dacă vor impune sancțiuni Iranului pentru transferurile de drone. Sosit luni la Luxemburg pentru o reuniune a miniștrilor de externe ai UE, Josep Borrell, șeful politicii externe a UE, a declarat că Europa va căuta „dovezi concrete” în legătură cu rapoartele potrivit cărora Rusia ar fi folosit drone Shahed-136 în ultimele săptămâni.

Însă Statele Unite sunt sigure că Rusia folosește drone iraniene. „Credem că aceste drone care sunt transferate din Iran în Rusia și folosite de Rusia în Ucraina se numără printre armele care ar rămâne sub embargo în conformitate cu 2231”, a declarat Patel.

Washington Post de duminică a citat, de asemenea, „o evaluare a serviciilor de informații împărtășită în ultimele zile cu oficiali ucraineni și americani [care] susține că industria de armament iraniană pregătește un prim transport de rachete [sol-suprafață] Fateh-110 și Zolfagher”

Administrația Biden și aliații săi europeni, Franța, Germania și Regatul Unit, care au negociat fără succes timp de aproape 18 luni cu Iranul pentru a revigora un acord nuclear din epoca Obama, JCPOA, par să realizeze că ignorarea acțiunilor Teheranului nu va contribui la îndulcirea poziției acestuia în vederea încheierii unui acord.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...