Suceava: 34 noi cazuri de COVID-19 internate la SJU în ultimele 24 de ore; alte 50 au fost externate

Suceava: 34 noi cazuri de COVID-19 internate la SJU în ultimele 24 de ore; alte 50 au fost externate

Un număr de 34 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au fost internate în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, în ultimele 24 de ore, iar alte 50 au fost externate, nefiind înregistrat niciun caz de infecţie cu noul coronavirus în rândul personalului medical, a anunţat, joi, Prefectura Suceava.

Potrivit sursei citate, în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava se află internaţi 462 de pacienţi, dintre care 237 cu COVID-19, un număr de 21 dintre aceştia fiind internaţi la Secţia ATI.

Totodată, la Spitalul Municipal Rădăuţi sunt internaţi 71 de pacienţi cu COVID-19.

În ceea ce priveşte situaţia celor două centre de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică de la nivelul judeţului Suceava, evidenţele arată că mai sunt 16, respectiv 14 beneficiari infectaţi cu SARS-CoV-2, în prezent aceştia fiind retestaţi de către personalul DSP Suceava şi se aşteaptă rezultatele.

Prefectura a precizat că DASPC Suceava a luat toate măsurile necesare pentru instruirea personalului celor două centre, asigurarea de servicii medicale în caz de necesitate, monitorizarea permanentă a tuturor beneficiarilor internaţi în aceste centre, asigurarea de echipamente de protecţie, de antiseptice şi dezinfectanţi pentru suprafeţe.

În prezent, se mai află în autoizolare la domiciliu 4.994 de persoane şi 84 în carantină instituţionalizată, alte 15.393 persoane, respectiv 3.023 fiind ieşite sub incidenţa acestor măsuri.

Potrivit sursei citate, în judeţul Suceava au fost efectuate 19.912 teste, iar conform situaţiei întocmită de către DSP Suceava se înregistrează un număr de 2.387 persoane declarate vindecate. AGERPRES / (AS - autor: Silvia Marcu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 VIDEO Priviți, ucrainenii au „prăjit” cea mai mare rafinărie Lukoil din Rusia, care produce 30% din consumul de benzină al țării

2 Primar PSD, fotografii în care agresează sexual o femeie în biroul Primăriei. Edilul susține că sunt realizate cu AI

3 Generalul SIE în rezervă Nicolae Iană, fostul procuror militar Vasile Doană și doi rezerviști din SRI, vizați de percheziții în dosarul DNA legat de u…

4 Cum arată Traian Băsescu la 74 de ani, înconjurat de nepoți și familie

5 STENOGRAME Apar nume noi în anturajul lui Călin Georgescu. Rețeaua de influență care s-ar fi lăudat că încearcă să îl scoată din țară