Tenis: Americanca Louisa Chirico, prima semifinalistă a turneului WTA de la Madrid

Jucătoarea americană de tenis Louisa Chirico s-a calificat, joi, în semifinalele turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 4.771.360 dolari, după ce a dispus cu 7-6 (1), 6-2 de australianca de origine rusă Daria Gavrilova.

Chirico (19 ani, 130 WTA), venită din calificări, reușește cea mai mare performanță a carierei sale. La Madrid, până la meciul cu Gavrilova (39 WTA), americanca trecuse pe tabloul principal de Monica Niculescu, Ana Ivanovic , iar în optimi a beneficiat de retragerea Victoriei Azarenka.

În penultimul act la Madrid, Louisa Chirico o va înfrunta pe învingătoarea dintre Sorana Cîrstea și Dominika Cibulkova (Slovacia). Celelalte două sferturi de finală sunt Simona Halep — Irina Begu și Patricia Țig — Samantha Stosur.

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

3 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi

4 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

5 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT