Tenis: Djokovic 'a câştigat în Australia', salută presa sârbă

Numărul 1 mondial Novak Djokovic "a câştigat în Australia", a relatat, luni, presa sârbă în ediţiile sale online, după ce un judecător australian a ordonat eliberarea jucătorului din centrul unde se afla izolat de la sosirea sa la Melbourne, informează AFP.

"Spre marea satisfacţie a tuturor celor care au ieşit pe străzi, care, în toate colţurile lumii, i-au oferit susţinerea lor, Novak Djokovic a câştigat în Australia, aşa cum a făcut-o de fiecare dată", notează cotidianul Blic.

Djokovic, de nouă ori câştigător al turneului Australian Open, "a învins Australia", titrează cotidianul Vecernje Novosti, reamintind totodată că "nimic nu s-a terminat", întrucât guvernul australian poate încă să decidă expulzarea jucătorului sârb, care vrea să dispute Openul Australiei (17-30 ianuarie) fără să fie vaccinat contra Covid-19.

"Teoretic, statul australian poate încă să reexamineze cererea de viză şi să o anuleze din nou, dar problema constă în faptul că de joi circumstanţele nu s-au schimbat", a apreciat avocatul Blazo Nedic, specialist în drept anglo-saxon, la o intervenţie la televiziunea naţională (RTS).

RTS a transmis în direct, în noaptea de duminică spre luni, audierea de la Melbourne.

Novak Djokovic, numărul unu mondial, a câştigat, luni, apelul depus împotriva anulării vizei sale de Australia, cu o săptămână înaintea debutului primului turneu de Mare Şlem al anului, Australian Open.

Judecătorul Anthony Kelly a respins anularea vizei şi a ordonat Guvernului australian să achite costurile legale şi să-l elibereze pe Djokovic din detenţie în termen de o jumătate de oră.

Consilierul guvernamental Christopher Tran a notificat tribunalul federal că Ministerul Imigraţiei, Cetăţeniei, Serviciilor de migraţie şi Afacerilor multiculturale, care nu este ministerul care a anulat viza lui Djokovic, va lua în considerare dacă îşi va însuşi dreptul său de a anula viza jucătorului sârb.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea