Tenis: Kiki Bertens se retrage din circuitul profesionist la sfârşitul sezonului

Jucătoarea olandeză de tenis Kiki Bertens, în vârstă de 29 ani, a decis să se retragă din circuitul profesionist la finalul acestui sezon, informează agenţia DPA.

Bertens a făcut acest anunţ miercuri, în cursul unei conferinţe de presă, precizând că pandemia de coronavirus care a bulversat tenisul profesionist anul trecut şi accidentarea la tendonul lui Ahile, care continuă să îi facă probleme, sunt principalele motive ale hotărârii sale.

"Am decis ca acesta să fie ultimul meu sezon în tenis. Am dat întotdeauna totul pe teren, însă acum lucrurile nu mai funcţionează. Nu mai există echilibru între munca mea zilnică şi satisfacţia pe care aceasta mi-o aduce, aşa că mă retrag", a spus Betens, declarându-se totodată "pregătită să înceapă un nou capitol al vieţii" sale.

"Voi da totul pentru a-mi încheia cariera în cel mai bun mod posibil", a adăugat ea.

Câştigătoarea a 10 titluri WTA la simplu şi 20 la dublu, Kiki Betens a atins cea mai înaltă poziţie a sa în urmă cu doi ani, când s-a aflat pe locul 4 în ierarhia mondială.

Bertens ocupă în prezent a 20-a poziţie în clasamentul WTA, iar cea mai bună performanţă a sa în Marele Şlem a realizat-o în 2016, când a atins semifinalele la Roland Garros, unde anul acesta a fost eliminată în primul tur de Polona Hercog.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Viața paralelă și averea generalului Dorin Ioniță, găsit împușcat în Prahova

2 Tunelul Poiana de pe A1 / TBM-ul de 3.300 de tone este gata de montaj

3 „Urâtă specie de om ești, băiatule” / Val de reacții dure la adresa lui Mihai Bendeac după atacul la Carmen Tănase

4 Cum își cumpără militarii ruși scăparea din „mașina de tocat carne”

5 VIDEO Selecția judecătorului român la CJUE, blocată de soția controversatului afacerist gorjean Nicu Sarcină