Tenis: Mihaela Buzărnescu - Este un lucru bun că am revenit la nivelul la care eram înainte de accidentare

Tenis: Mihaela Buzărnescu - Este un lucru bun că am revenit la nivelul la care eram înainte de accidentare

Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu (26 WTA) a declarat, miercuri, pe Aeroportul Henri Coandă, că este mulţumită de faptul că a revenit la nivelul de dinaintea accidentării, deşi a fost eliminată din primul tur la Australian Open de americanca Venus Williams.

"A fost un început pozitiv, pentru că m-am simţit foarte bine fizic şi asta a contat foarte mult. Nu am avut aşteptări, dar am avut un crescendo de la meci la meci, iar în ultimul am fost foarte aproape să câştig. Lucrul bun este că nivelul la care eram înainte de accidentare a revenit, iar asta e bine. Nu am mai simţit nicio durere şi m-am bucurat că la Australian Open am reuşit să mă mişc pe teren la fel ca înaintea accidentării. Iar asta e foarte important", a spus Buzărnescu la întoarcerea de la Melbourne.

"Întotdeauna ne dorim mai mult de la noi, şi eu vreau să câştig mai multe meciuri, dar trebuie să acceptăm că avem şi adversari în faţă care prind zile bune. Până acum eu am jucat cu fete care au ajuns până în turul trei, semifinale sau finale. Mă bucur că Simona a reuşit să o învingă pe Venus. E greu de spus cine va câştiga Australian Open, credeam că Serena, după meciul cu Simona Halep la care am fost prezentă. Dar acum chiar nu ştiu cine va câştiga", a adăugat ea.

Buzărnescu a anunţat că a renunţat la participarea la turneul de la Hua Tin (Thailanda), programat în perioada 28 ianuarie - 3 februarie. "M-am retras de la turneul din Thailanda pentru că după Fed Cup o să joc 6-7 turnee consecutive şi aveam nevoie de o pauză. Aşa că mi-am luat acum pauza. După Fed Cup voi juca la Doha, Dubai, Acapulco, Indian Wells, Miami şi Charleston. Iar după aceea cred că iar Fed Cup", a explicat ea.

Referitor la întâlnirea de Fed Cup pe care România o va disputa, în 9-10 februarie, la Ostrava, cu Cehia, în primul tur al Grupei Mondiale, Mihaela Buzărnescu a afirmat: "Toţi aşteptăm un rezultat bun la Fed Cup. După cum se poate vedea, două dintre adversarele noastre din Fed Cup sunt în semifinale la Australian Open. O să fie o partidă grea din toate punctele de vedere. Dar noi avem speranţe şi credem că putem obţine un rezultat bun. Cehia are un public mare care le susţine foarte bine, dar trebuie să ne adaptăm aşa cum şi adversarele noastre s-au adaptat în trecut la Cluj-Napoca".

Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de americanca Venus Williams cu 6-7 (3), 7-6 (3), 6-2, la Melbourne, în primul tur al turneului Australian Open. AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”