Tenis: Simona Halep a urcat pe locul 18 în clasamentul WTA

Tenis: Simona Halep a urcat pe locul 18 în clasamentul WTA

Românca Simona Halep a urcat un loc faţă de săptămâna trecută, de pe 19 pe 18, în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni, după sfertul de finală jucat la Moscova.

În top 10 nu a survenit nicio schimbare, australianca Ashleigh Barty fiind lider detaşat, urmată de belarusa Arina Sabalenka şi Karolina Pliskova (Cehia).

Britanica de origine Emma Răducanu, campioana de la US Open, care săptămâna aceasta va participa la Transylvania Open, a urcat un loc şi se află pe 23.

Estoniana Anett Kontaveit, care a câştigat titlul la Moscova, a reuşit un salt de şase locuri şi se află pe 14.

România are patru jucătoare în top 100, celelalte trei fiind Sorana Cîrstea, care se menţine pe 38, Irina Begu, care a coborât un loc şi e pe 57, şi Gabriela Ruse, aflată pe 85, după ce a coborât două trepte. Aproape de prima sută se află Jaqueline Cristian (105) şi Ana Bogdan (106).

La dublu, după finala jucată la Moscova, Raluca Olaru a urcat un loc şi e pe 36. Celelalte românce din top 100 sunt Monica Niculescu (39) şi Irina-Camelia Begu (65).

Româncele sunt departe de Turneul Campioanelor la simplu, dar Raluca Olaru şi Nadia Kicenok (Ucraina) au o şansă la dublu, fiind pe locul 11 în clasamentul WTA Race după evoluţia de la Moscova.

Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Ashleigh Barty (Australia) 9.076 puncte
2 (2). Arina Sabalenka (Belarus) 6.750
3 (3). Karolina Pliskova (Cehia) 5.320
4 (4). Barbora Krejcikova (Cehia) 4.708
5 (5). Garbine Muguruza (Spania) 4.425
6 (6). Elina Svitolina (Ucraina) 4.096
7 (7). Maria Sakkari (Grecia) 4.005
8 (8). Ons Jabeur (Tunisia) 3.455
9 (9). Belinda Bencic (Elveţia) 3.365
10 (10). Naomi Osaka (Japonia) 3.326
11 (11). Iga Swiatek (Polonia) 3.306
12 (12). Angelique Kerber (Germania) 3.265
13 (13). Paula Badosa (Spania) 3.248
14 (20). Anett Kontaveit (Estonia) 3.136
15 (14). Sofia Kenin (SUA) 3.130
16 (16). Anastasia Pavliucenkova (Rusia) 3.085
17 (15). Petra Kvitova (Cehia) 3.035
18 (19). Simona Halep 2.907
19 (17). Elena Rîbakina (Kazahstan) 2.883
20 (18). Elise Mertens (Belgia) 2.795
........................................................
22 (22). Bianca Andreescu (Canada)
23 (24). Emma Răducanu (Marea Britanie) 2.568
38 (38). Sorana Cîrstea 1.629
57 (56). Irina-Camelia Begu 1.118
85 (83). Elena-Gabriela Ruse 859
105 (108). Jaqueline Cristian 735
106 (105). Ana Bogdan 726
122 (121). Mihaela Buzărnescu 624
138 (136). Irina Bara 538
209 (207). Alexandra Ignatik 333
213 (211). Patricia Maria Ţig 331
232 (235). Gabriela Lee 302
243 (239). Irina Fetecău 284
253 (246). Cristina Dinu 276
257 (252). Monica Niculescu 270
...

Clasamentul WTA la dublu
1 (2). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 8.090 puncte
2 (1).Elise Mertens (Belgia) 7.940
3 (4). Katerina Siniakova (Cehia) 7.800
4 (3). Barbora Krejcikova (Cehia) 7.635
5 (5). Gabriela Dabrowski (Canada) 5.820
6 (6). Shuko Aoyama (Japonia) 5.390
7 (7). Ena Shibahara (Japonia) 5.350
8 (8). Shuai Zhang (China) 5.045
9 (10). Kristina Mladenovic (Franţa) 4.726
10 (12). Timea Babos (Ungaria) 4.686
..........................................................
36 (37). Raluca Olaru 2.495
39 (38). Monica Niculescu 2.295
65 (64). Irina-Camelia Begu 1.366
103 (102). Elena-Gabriela Ruse 984
107 (108). Andreea Mitu
...

Clasamentul WTA Race la simplu
1 (1). Ashleigh Barty (Australia) 6.411 puncte - calificată
2 (2). Arina Sabalenka (Belarus) 4.768 - calificată
3 (3). Barbora Krejcikova (Cehia) 4.518 - calificată
4 (4). Karolina Pliskova (Cehia) 4.036 - calificată
5 (6). Maria Sakkari (Grecia) 3.341 - calificată
6 (5). Iga Swiatek (Polonia) 3.226
7 (7). Garbine Muguruza (Spania) 3.195
8 (8). Paula Badosa Badosa (Spania) 3.112
9 (9). Ons Jabeur (Tunisia) 3.020
10 (15). Anett Kontaveit (Estonia) 2.881
..............................................................
37 (35). Sorana Cîrstea 1.423
39 (40). Simona Halep 1.367
63 (69). Irina-Camelia Begu 728
70 (67). Elena-Gabriela Ruse 677
95 (98). Jaqueline Cristian 484
99 (99). Ana Bogdan 436
...

Clasamentul WTA Race la dublu
1 (1). Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova (Cehia) 6.450 puncte - calificată
2 (2). Shuko Aoyama/Ena Shibahara (Japonia) 5.070 - calificată
3 (3). Su-Wei Hsieh (Taiwan)/Elise Mertens (Belgia) 3.892
4 (4). Nicole Melichar-Martinez (SUA)/Demi Schuurs (Olanda) 3.440
5 (5). Samantha Stosur (Australia)/Shuai Zhang (China) 2.911
6 (6). Catherine McNally/Coco Gauff (SUA) 2.770
7 (7). Alexa Guarachi (Chile)/Desirae Krawczyk (SUA) 2.695
8 (8). Darija Jurak (Croaţia)/Andreja Klepac (Slovenia) 2.650
9 (9). Gabriela Dabrowski (Canada)/Luisa Stefani (Brazilia) 2.570
10 (10). Sharon Fichman (Canada)/Giuliana Olmos (Mexic) 2.491
11 (14). Raluca Olaru (România)/Nadia Kicenok (Ucraina) 2.310
...
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale