Traian Băsescu îl avertizează pe Nicușor Dan: „Face o mare greșeală”
Intervenind în cadrul unei emisiuni difuzate de Digi 24, Traian Băsescu a analizat situația incertă din jurul formării viitoarei echipe guvernamentale. În viziunea sa, deși diverșii actori politici par confortabili cu tergiversarea, responsabilitatea formală revine exclusiv șefului statului: „Este evident că toţi sunt mulţumiţi cu situaţia actuală, dar singurul responsabil, constituţional, este preşedintele”.
Fostul președinte a punctat că incertitudinile pot fi eliminate dintr-o singură mișcare dacă președinția își exercită prerogativele, conform relatării agenției News.ro .
„Grindeanu vrea să nu ajungă să fie prim-ministru, Bolojan vrea să nu plece, iar preşedintele întârzie inexplicabil în desemnarea unui candidat pentru funcţia de prim-ministru. Deci singurul care, în momentul de faţă, ar avea treabă şi ar putea să închidă speculaţiile, şi a lui Grindeanu şi a lui Bolojan, este preşedintele, prin nominalizarea unui candidat, care odată nominalizat, are forţa politică să meargă să spună eu sunt viitorul prim-ministru”, a detaliat Băsescu.
Fostul lider de la Palatul Cotroceni a amintit că aritmetica parlamentară este imposibil de anticipat cu exactitate înainte de votul efectiv din plen, mai cu seamă în contextul în care până la următoarele alegeri legislative mai sunt doar doi ani.
„Vor fi foarte mulţi parlamentari care nu vor fi pregătiţi să plece într-o campanie sau care ştiu că nu vor mai fi puşi pe liste la alegerile următoare, deci nu poţi să ştii care va fi rezultatul unui vot. Este extrem de imprevizibil, când mai sunt doi ani până la alegeri. De aceea, cred că domnul preşedinte face o mare greşeală, implicându-se în lucruri care nu sunt de competenţa dânsului. Majoritatea parlamentară nu este competenţa preşedintelui şi a partidelor care alcătuiesc coaliţia care vrea să guverneze. Dânsul nu are nici o competenţă şi nici un drept să întârzie exercitarea obligaţiilor constituţionale, pentru că vrea să facă dânsul un control câte voturi sunt. Nu va şti câte voturi sunt, până când nu se dă votul în Parlament. În rest, totul e o poveste” — Traian Băsescu
În plus, Băsescu a atras atenția asupra normelor constitutionale fundamentale, precum libertatea de conștiință a aleșilor și caracterul secret al scrutinului parlamentar: „Putem intra în chestiuni de legalitate şi constituţionalitate, (...) secretul votului, dreptul parlamentarului de a vota cum îi dictează conştiinţa. Nu vine sub controlul preşedintelui votul parlamentarului. Deci cred că greşeşte. Ar trebuit urgent să desemneze un premier”.
Explorează subiectele:

