Tratatul secret care a pus România pe front: Decizia lui Brătianu, după doi ani de neutralitate

La ora 21:00, în seara zilei de 27 august 1916, contele Stephan Burian von Rajecz, ministrul de Externe al Imperiului Austro-Ungar, a primit o veste șocantă. Secretarul său l-a informat că ministrul român, Edgar Mavrocordat, cerea o audiență urgentă. Acordată imediat, întâlnirea a culminat cu înmânarea unui document oficial: România declara război Austro-Ungariei. Aproximativ o oră și jumătate mai târziu, la 22:30, împăratul german Wilhelm al II-lea a aflat despre decizie în timpul unei partide de cărți. Înainte ca știrile să se răspândească pe deplin printre oficiali, trei armate românești trecuseră deja Carpații, surprinzând total grănicerii austrieci.

Ziua următoare, „Monitorul Oficial“ a publicat anunțul: „Cu începere de la 14/27 august 1916, ora 9 seara, România se găseşte în stare de război cu Austro-Ungaria“. În aceeași zi, Germania, în virtutea alianței cu Austro-Ungaria, a declarat război României. Câteva zile mai târziu, pe 31 august, Imperiul Otoman a urmat exemplul, iar Bulgaria, deși atacase deja pozițiile românești din Dobrogea pe 31 august fără o declarație prealabilă, a făcut-o oficial pe 1 septembrie. Astfel, până la 1 septembrie 1916, România se afla în stare de război cu toate Puterile Centrale, având de apărat un front imens, de peste 1.200 de kilometri, parte a Frontului de Est. Acest arc de cerc, expus pe două laturi, a expus armata română unei duble amenințări, dar autoritățile considerau că decizia era corectă, mai ales sub presiunile diplomatice intense ale celor două blocuri militare care transformaseră Europa într-un abator din 1914.

Vechi alianțe și noi priorități naționale

Izbucnirea Primului Război Mondial, în vara anului 1914, după asasinatul de la Sarajevo, a fost de fapt un pretext pentru marile puteri europene, pregătite de mult pentru un conflict major. Două blocuri militare și politice se conturaseră deja: Antanta (Anglia, Franța, Imperiul Țarist, ulterior Italia) și Puterile Centrale (Imperiul German, Imperiul Austro-Ungar, Bulgaria și Imperiul Otoman).

România se găsea într-o poziție diplomatică delicată din cauza unei alianțe vechi, semnată în secret la 30 octombrie 1883, cu Tripla Alianță. Aceasta, formată inițial în 1882 din Germania, Austro-Ungaria și Italia, avea un caracter defensiv. Legăturile cu Germania erau firești, având în vedere originea Regelui Carol I, și necesare pentru garantarea securității României după conflictul cu Rusia de la sfârșitul Războiului de Independență. Totuși, această alianță era contrară opiniei publice românești, care favoriza Franța și era ostilă Austro-Ungariei, în special din cauza situației Transilvaniei. Ulterior, Italia a trecut de partea Antantei, iar Imperiul Otoman și Bulgaria s-au alăturat blocului german, formând Puterile Centrale.

Presiunea Puterilor Centrale și neutralitatea României

Imediat după declanșarea Marelui Război, România a fost intens curtată de aliații săi din Tripla Alianță. Împăratul Franz Iosif îi scria Regelui Carol I: „Vechea ta prietenie și legăturile noastre amicale sunt, pentru mine, tot atâtea garanții că tu vei avea o înțelegere sinceră a hotărârii pe care am luat-o în acest caz“. La rândul său, împăratul Wilhelm al II-lea i-a reamintit suveranului român de obligațiile de aliat: „Gândurile mele se îndreaptă către tine, care ai ridicat astfel un zăgaz în fața valului slav. Eu am încredere că, în calitate de rege și Hohenzollern, vei rămâne credincios prietenilor tăi și că tu te vei conforma fără rezerve obligațiilor tale de aliat“. Cancelarul Germaniei, Theobald von Bethmann Hollweg, i-a cerut, de asemenea, Regelui Carol I să mobilizeze armata română și să o angajeze în lupta împotriva Rusiei.

În acest context, Regele Carol I a convocat Consiliul de Coroană la Sinaia, pe 3 august 1914. La reuniune au participat membri ai Guvernului, prim-ministrul Ion I.C. Brătianu, principele moștenitor Ferdinand și liderii principalelor partide politice. Regele era ferm convins că România ar trebui să își respecte angajamentele față de Tripla Alianță, argumentând beneficiile obținute în cele trei decenii de colaborare:

După matură chibzuință, convingerea mea adâncă este că datoria României este să execute tratatele ce o leagă de Tripla Alianță. Este o datorie de onoare pentru orice țară să își respecte cuvântul dat. (...) Această alianță ne-a asigurat, în ultimele decenii, foloase netăgăduite. A o părăsi astăzi ar însemna să pierdem beneficiile a 30 de ani de muncă și roadele lor.

Regele Carol I

Cu excepția partidei pro-germane, majoritatea politicienilor s-au opus intrării în război alături de Puterile Centrale. Ei știau că o astfel de decizie ar fi fost nepopulară și nu ar fi servit obiectivul major de unire cu Transilvania. În plus, armata română nu era pregătită pentru un conflict de o asemenea amploare. Theodor Rosetti, fost prim-ministru, a pledat pentru neutralitate: „Să stăm liniștiți la o parte, să ne vedem de nevoile și de necazurile noastre și să ne căznim să păstrăm ceea ce cu atâta trudă am agonisit. Decât să ne avântăm într-un război contra simțământului public, mai bine să rămânem neutri“. Majoritatea a votat pentru neutralitate, decizie pe care Regele Carol I, cu aproape două luni înainte de moartea sa, a acceptat-o, însă cu un sentiment de îngrijorare: „Constat că reprezentanții țării aproape în unanimitate au cerut neutralitatea României. Ca rege constituțional mă supun votului dumneavoastră. Mi-e frică însă că prestigiul țării va ieși micșorat din ședința de azi și mă tem că ați luat o hotărâre de care România se va căi în viitor“.

Strategia lui Brătianu: Obiective naționale prin Antanta

Perioada de neutralitate nu a însemnat pasivitate pentru România, ci o cale abilă, orchestrată de prim-ministrul Ionel Brătianu, pentru a-și asigura obiectivele naționale. Brătianu și o majoritate covârșitoare a clasei politice românești – liberali și conservatori filo-francezi – erau convinși că doar alături de Antanta, România își putea îndeplini aspirațiile de unire cu Transilvania și Bucovina. Persecuțiile populației românești din Transilvania de către Austro-Ungaria și sprijinul austriecilor pentru Bulgaria în Războaiele Balcanice (1912-1913) au contribuit decisiv la această reorientare față de Puterile Centrale.

Brătianu a folosit neutralitatea pentru a negocia cu Antanta condițiile intrării României în război. Era esențial să obțină garanții teritoriale și sprijin militar pentru un pas de o importanță vitală. Vorbind cu fiul său, Gheorghe, la 8 august 1916, el sublinia miza momentului:

Nu știu cum se va desfășura războiul, putem avea soartea Serbiei, dar vom fi confirmat, în mod imprescriptibil, drepturile noastre asupra pământului nostru. Vezi, momentul de față este hotărâtor. Dacă se încheie pacea fără noi, vom fi zdrobiți între o Ungaria Mare și o Bulgaria Mare. Trebuie să vază lumea ce voim și pentru ce voim.

Ionel Brătianu

Deși unii politicieni români, susținători ai Puterilor Centrale, avertizau asupra pericolului rusesc, Ionel Brătianu a inițiat negocieri secrete tocmai cu Rusia. Convingerea sa era că, pentru a contrabalansa amenințarea rusă, România trebuia să se alăture acestei tabere. Astfel, la 1 octombrie 1914, Brătianu a intermediat un acord secret între Serghei Sazonov, ministrul de Externe al Imperiului Țarist, și C. Diamandy, reprezentantul României la Sankt Petersburg. Prin acest pact, Rusia se angaja să apere integritatea teritorială a României și, esențial, îi recunoștea drepturile asupra teritoriilor românești aflate sub stăpânirea Austro-Ungariei.

Curtezana de pe front: decizia din "casa secretelor"

Pe măsură ce războiul avansa, ambele blocuri militare au început să curteze intens România. Pentru Germania, intrarea României în conflict ar fi însemnat acces la resurse naturale vitale, precum petrol și cereale, dar și un avantaj tactic prin extinderea frontului rusesc. Pentru Antanta, alăturarea României devenise crucială, mai ales după o serie de ofensive reușite ale Aliaților. I.G. Duca descria presiunea crescândă:

Pe la sfârșitul lui mai sosesc pe neașteptate telegrame anunțând o puternică ofensivă rusească în vecinătatea noastră. În câteva zile, armatele comandate de generalul Brusilov înaintează cu o iuțeală surprinzătoare. În fața lor, frontul austriac se prăbușește cum se prăbușise la Lemberg în 1914. Zeci de mii de prizonieri și o pradă de război neînchipuită cade în mâinile lor. Aliații nu puteau să piardă şi dânșii un asemenea prilej. Din toate părțile, deodată, o porniră la asalt. Franța a luat inițiativa. Deja de câtva timp, Quai d’Orsay-ul era hipnotizat de ideea atragerii României în război. Pe de altă parte, şi frontul francez inspira cercurilor oficiale din Paris îngrijorare.

I.G. Duca

La începutul lunii iulie 1916, Brătianu a primit și un ultimatum din partea Antantei: „Trebuie să intrați acum sau niciodată!“. Prim-ministrul a manevrat cu dibăcie diplomatică, păstrând secretul negocierilor cu Antanta față de Puterile Centrale, dar fără a rata momentul oportun. Deși austriecii au aflat, prin diverse surse, despre tratativele cu rușii și intenția României de a intra în război, Brătianu a reușit să semene îndoiala în mintea lor. În cele din urmă, pe 17 august, la ora 11:00, în casa fratelui său, Vintilă Brătianu, a fost semnată convenția cu reprezentanții Antantei. Documentul a fost păstrat în secret, chiar și față de Franța, Marea Britanie și Imperiul Țarist, stabilind ca România să atace Austro-Ungaria prin Transilvania pe 27 august 1916, dată la care urma să îi anunțe și pe austrieci. Mobilizarea armatei, rechizițiile și achizițiile au fost desfășurate în mare secret pentru a asigura elementul-surpriză în invazia Transilvaniei.

„Nu cunosc decât interesele țării”

Pe 27 august, dimineața, Consiliul de Coroană a fost convocat la Palatul Cotroceni pentru a decide formal declararea războiului. Constantin Argetoianu a menționat că:

În dimineaţa acelei zile a fost întrunit la Palatul Cotroceni Consiliul de Coroană ce trebuia să decidă formal declararea războiului. Consiliul de Coroană a fost numai formalitatea constituţională care a consfinţit hotărârea intrării noastre în război. Condiţiile şi data intrării în acţiune fuseseră fixate prin Convenţia ultrasecretă încheiată de România cu Antanta.

Constantin Argetoianu

În cadrul Consiliului, dezbaterile au fost dramatice. Filo-germanii au continuat să susțină că intrarea în război alături de Antanta era o eroare, așa cum a subliniat P.P. Carp în fața Regelui Ferdinand:

Din acest război va ieşi sau egemonia germană, sau egemonia rusească. Egemonia germană înseamnă pentru noi mântuirea, cea rusească sfârşitul, fiindcă vom sta în drumul Rusiei către Constantinopole. Iată de ce nu putem, oricum ar fi şi în orice împrejurări, să fim decât împotriva ruşilor. De altminteri, Sire, acesta nu este numai interesul ţării, el este şi interesul Dinastiei. Să nu-şi închipuiască Maiestatea Voastră că o Rusie învingătoare va tolera vreodată în România o dinastie Hohenzollern.

P.P. Carp

Răspunsul Regelui Ferdinand a fost la fel de hotărât:

Când aţi vorbit de interesele Dinastiei, nu cunosc decât interesele țării. În conştiinţa mea aceste două interese se confundă. Dacă m-am hotărât să fac acest pas grav, e fiindcă, după matură chibzuinţă, cu am ajuns la convingerea adâncă şi nestrămutată că el corespunde cu adevăratele aspiraţiuni ale neamului a căror răspundere o port în ceasul de față. Dinastia va urma soarta țării, învingătoare cu ea sau învinsă cu ea. Deoarece, mai presus de toate, să ştiţi, domnule Carp, că Dinastia mea este română. Rău ați făcut când aţi numit-o străină, germană. Nu, e românească!

Regele Ferdinand

În aceeași zi, pe 27 august, a fost publicat și anunțul oficial de mobilizare a armatei, deși operațiunile de pregătire începuseră deja în secret încă din primele zile ale lunii august.

Explorează subiectele:

Primul Război Mondial Ionel Brătianu Istoria României

Distribuie Distribuie Comentarii