Trump a decis să renunţe la abonamentele pentru New York Times şi Washington Post

Donald Trump a decis: The New York Times şi The Washington Post nu vor mai fi distribuite în fiecare dimineaţă la Casa Albă, relatează AFP.

''Nu ne-am reînnoit abonamentele'', a declarat joi Stephanie Grisham, purtătoare de cuvânt a preşedintelui Donald Trump care îi atacă în mod constant pe jurnalişti, descrişi drept ''inamici ai poporului''.

''Aceasta va reprezenta economii substanţiale pentru contribuabili'', a adăugat ea.

Luni, pe canalul Fox News, preşedintele american a atacat, aşa cum se întâmplă în mod constant, cotidianul The New York Times. ''Nu-l mai vrem la Casa Albă. Probabil vom renunţa la abonament precum şi la cel pentru Washington Post'', a spus el.

''Sunt falşi'', a adăugat liderul de la Casa Albă.

Stephanie Grisham a precizat în The Wall Street Journal că administraţia de la Casa Albă intenţionează să solicite tuturor agenţiilor federale să renunţe la abonamentele făcute la aceste două ziare.

''Sunt convins că jurnaliştii de la New York Times şi Washington Post vor continua să facă jurnalism de calitate fără să-şi facă griji dacă preşedintele recunoaşte că citeşte'' aceste publicaţii, a reacţionat Jonathan Karl, preşedintele Asociaţiei corespondenţilor de presă la Casa Albă (WHCA).

''A ignora activitatea presei libere nu va face ca informaţiile să dispară şi nu îi va împiedica pe jurnalişti să informeze publicul şi să ceară ca cei care sunt la putere să răspundă'', a adăugat el.AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Imagini din Europa pentru prostovanii din Ro care cred că Occidentul ne-a furat apa din Dunăre...