Trump se laudă pe Twitter cu întâlnirea cu prinţul de Wales, devenit, dintr-o greşeală ortografică, 'prinţul Balenelor'

Preşedintele american Donald Trump a comis joi o nouă greşeală de ortografie într-un mesaj pe Twitter în care s-a lăudat cu întâlnirile sale diplomatice cu lideri străini şi familii regale, printre care şi cea recentă cu moştenitorul coroanei britanice, prinţul de Wales, pe care l-a numit însă 'prinţul Balenelor' (Prince of Whales), notează Reuters şi AFP.

'Mă întâlnesc şi vorbesc cu ''guverne străine'' în fiecare zi. Tocmai m-am întâlnit cu Regina Angliei, Prinţul de Whales (sic!, n.red.), Prim-ministrul Marii Britanii, Prim-ministrul Irlandei, Preşedintele Franţei şi Preşedintele Poloniei', a postat Trump pe Twitter.

Nefericitul 'h' adăugat numelui 'Wales' l-a transformat pe acesta în 'Whales' (balene, în limba engleză).

Chiar dacă Trump a corectat rapid tweet-ul iniţial, răul era deja făcut, jocul de cuvinte fiind deja lansat pe reţelele sociale.




'Am vorbit despre ''Tot''. Ar trebui să sun imediat la FBI despre aceste discuţii şi întâlniri? Cât de ridicol! Nu s-ar mai avea niciodată încredere în mine. Acestea fiind zise, răspunsul meu întreg este rareori preluat de Media Fake News. Ele lasă în mod intenţionat deoparte partea care contează', a mai scris preşedintele american.

Postările sale par a fi o reacţie la criticile apărute după ce duminică a declarat că ar accepta de la un guvern străin informaţii compromiţătoare despre un rival electoral, fără a raporta aceasta către FBI.

Cu prilejul vizitei recente în Marea Britanie, Donald Trump a luat ceaiul cu prinţul Charles, declarând ulterior a avut cu acesta 'o conversaţie grozavă în legătură cu ceea ce voi numiţi schimbările climatice'.

Dialogul, prevăzut să dureze 15 minute, a continuat însă timp de peste o oră şi jumătate, iar prinţul Charles 'a făcut cea mai mare parte din conversaţie', a precizat Trump.

El a dat asigurări că 'l-a ascultat cu adevărat' pe prinţul de Wales şi s-a declarat impresionat de pasiunea faţă de subiect a lui Charles, cunoscut pentru luările sale de poziţie împotriva încălzirii climatice.AGERPRES


populare
astăzi

1 Lecții pentru întreaga lume din mica Ungarie

2 Povestea unui nou eșec al statului militaro-securist

3 Ce îi lipsește României ca să meargă în direcția bună? Un politolog din SUA pune degetul pe rană: „În Turcia, în 2004-2005, autostrăzile erau SF pentr…

4 Aventuri la TVR / Marian Olaianos, trimis în judecată pentru agresarea fostei iubite Nadina Vlădescu care, la rândul ei, este inculpată pentru hărțuire…

5 Festivalul prostiei în PSD, în plină desfășurare. Ultimele informații