Tudorel Toader, despre o eventuală OUG pe tema amnistiei: Rămâne valabil ceea ce am spus de multe ori

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat, joi, la Alba Iulia, întrebat dacă va fi dată vreo ordonanţă de urgenţă pentru amnistie şi graţiere, că a răspuns de foarte multe ori la această întrebare şi că ceea ce a spus până acum rămâne valabil.

"În repetate rânduri am spus şi voi face şi eu, precum altcineva: la această întrebare am mai răspuns. Şi rămâne valabil ceea ce am răspuns de foarte multe ori la această întrebare", a spus ministrul Justiţiei.

La insistenţele jurnaliştilor, Tudorel Toader a replicat: "Eu vă respect şi vă înţeleg interesul, care, până la urmă, e de ordine publică, dar această întrebare mi-a fost pusă de foarte multe ori. Ceea ce am răspuns este valabil şi astăzi", a avut afirmat Toader după şedinţa festivă de guvern.

Ministrul Justiţiei a declarat, în 6 noiembrie, întrebat dacă va da o ordonanţă de urgenţă privind amnistia şi graţierea, că va răspunde la momentul potrivit.

Întrebat despre faptul că social-democraţi îi reproşează că nu a dat o astfel de ordonanţă, Tudorel Toader a răspuns: "Da, şi?".

"Vă daţi seama ce mare informaţie vă dau eu acum dacă voi spune da sau dacă voi spune nu. Nu cred că vă puteţi văita de faptul că eu nu am avut reacţii şi poziţii publice, dar toate la vremea lor. Niciodată nu v-am spus că la primăvară nu ştiu ce am să fac, toate la timpul lor. (...) Vă voi răspunde la momentul potrivit", a explicat Toader.

Întrebat dacă Liviu Dragnea, PSD sau Viorica Dăncilă i-au cerut vreodată o OUG pe amnistie şi graţiere, ministrul a spus: "Nu personalizaţi. (...) Vă voi răspunde la momentul potrivit". AGERPRES/ (A - autor: Marinela Brumar, editor:Diana Dumitru, editor online: Irina Giurgiu)


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Experții americani / Cele trei modalităţi prin care se transmite coronavirusul

2 SUSPECT / Președintele Chinei anunţă implementarea legislaţiei privind securitatea bacteriologică / Mulți spun că …

3 Teoria conspirației / S-a deschis Cutia Pandorei?

4 Doctori chinezi lămuresc misterul morţilor subite cauzate de virusul Wuhan. Cum funcţionează virusul

5 Ce nu ne spun autoritățile / Cristian Unteanu, articol-avertisment despre coronavirus. Să sperăm că situația nu …

recomandări

Te ia DNA: Cristi Bâgiu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Tipul asta zboară printr-un munte într-o cascadorie la limită