UE: Europol va fi constrânsă să suprime un mare număr de date personale

UE: Europol va fi constrânsă să suprime un mare număr de date personale

Organismul european pentru monitorizarea protecţiei datelor EDPS (European Data Protection Supervisor) a anunţat luni că a ordonat agenţiei de poliţie europene Europol să suprime din fişierele sale un mare număr de informaţii care nu respectă cerinţele, în special pe cele privind durata de stocare a elementelor sensibile, relatează AFP.

Este vorba de datele transmise de către statele membre ale UE cu privire la persoane bănuite de activităţi infracţionale, a menţionat în comunicatul său EDPS, agenţia însărcinată să controleze toate organismele şi instituţiile UE în domeniul gestionării datelor personale.

Dacă în interval de şase luni de la primirea respectivelor informaţii nu se poate demonstra legătura cu o activitate infracţională, păstrarea lor mai departe este interzisă.

"Un interval de şase luni pentru preanaliza şi filtrarea marilor blocuri de date ar trebui să permită Europol să răspundă solicitărilor operaţionale ale statelor membre ale UE care îi cer sprijin tehnic şi analitic, reducând totodată la minim riscurile pentru drepturile şi libertăţile persoanelor", a explicat şeful EDPS, Wojciech Wiewiorowski.

Avertismentul vine în finalul unei anchete lansate în 2019 privind posibila încălcare de către forul european de poliţie a propriei legislaţii prin păstrarea unor date "mai mult decât e necesar".

Europol dispune acum de un interval de 12 luni pentru a şterge datele problematice care nu au fost şterse până pe 3 ianuarie a.c.

Comisia Europeană a salutat într-un comunicat intervalul oferit "cu titlul de derogare" de către EDPS, apreciind că Europol va avea "suficient timp" pentru a se conforma.AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski

3 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

4 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

5 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”