ULTIMA ORĂ Grupul tehnico științific a respins propunerea de carantinare a Capitalei și a Județului Ilfov propusă de INSP

Grupul tehnico științific a respins propunerea de carantinare a Capitalei și Județul Ilfov înaintată de INSP, transmite Antena 3. Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă urmează să confirme sau nu această decizie.

Secretarul de stat, Raed Arafat, a declarat, joi seară, la Antena 3, că decizia de carantiare a capitalei are un impact complex și că o astfel de decizie ar izola Bucureștiul și Ilfovul de restul României.

„Carantinarea Capitalei ţării trebuie să se facă, dacă este să se facă, la un nivel de decizie mult mai înalt decât doar o propunere din partea INSP, pentru că impactul e unul mult mai complex decât doar aspectul sanitar. Clar că sunt măsuri care sunt necesar de a fi implementate, unele dintre ele sunt necesare pentru limitarea contactului, mişcării, a răspândirii virusului (…), dar a carantina Bucureştiul înseamnă că am izola Bucureştiul şi Ilfovul de restul României”, a spus Raed Arafat, potrivit agerpres.ro.

El a precizat că acest lucru nu poate să fie făcut fără o decizie a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. „La acest moment, aşa cum e trimisă adresa către mine, ordinul putea să fie emis conform legii şi validat de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în 48 ore. Încă suntem în termenul de 48 de ore. Mâine am convocat grupul tehnico-ştiinţific pentru o discuţie pe această temă, după care vom supune totuşi Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă spre decizie dacă astfel de ordin poate fi emis sau nu. Din punctul meu de vedere, nu cred că vom ajunge la a carantina Bucureştiul, în sensul de a închide Bucureştiul şi Ilfov în aceste condiţii”, a afirmat Raed Arafat.


populare
astăzi

1 „O armă iraniană puternică” / Cum au fost uciși cei șase militari americani într-un atac al Iranului

2 VIDEO Gest disperat al președintelui Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan

3 Iranul pune în aplicare un plan / „Credeau că nu se va întâmpla nimic?” / „În orice moment, o rachetă ar putea ateriza în mijlocul țării voastre”

4 Cum a „trezit” China Japonia și a obținut efectul invers

5 Ce se întâmplă? / Grecia va deshuma 150 de persoane moarte de Covid, după ce trupurile nu s-au descompus nici după 5 ani