Un fast-food din SUA va plăti 8 milioane de dolari unui client care a alunecat și s-a rănit grav

Un fast-food din SUA va plăti 8 milioane de dolari unui client care a alunecat și s-a rănit grav

Un tribunal din Florida a decis ca o franciză Burger King să plătească aproape 8 milioane de dolari unui client care ar fi alunecat și s-a rănit la spate în restaurant.

FOTO: Facebook

FOTO: Facebook

Richard Tulecki, în vârstă de 48 de ani, a suferit "răni grave" în 2019 după ce a alunecat pe o "substanță străină umedă" și a căzut în interiorul toaletei unui Burger King din Hollywood, Florida, arată documentele tribunalului, scrie cbsnews.com.

Aceste leziuni au necesitat o intervenție chirurgicală, care l-a lăsat pe Tulecki cu un colon perforat postoperator, a precizat Ginnis & Krathen, firma de avocatură care îl reprezintă pe Tulecki, într-o declarație.

Un juriu i-a dat dreptate lui Tulecki la începutul acestei luni, acordându-i daune de 7,81 milioane de dolari, dintre care 700.000 de dolari pentru cheltuieli medicale. Ulterior, instanța a redus suma la 7,68 milioane de dolari pentru a ține cont de cheltuielile medicale pe care asigurarea lui Tulecki le acoperise deja.

Ca urmare a leziunilor, Tulecki a fost nevoit să înceteze să mai lucreze, ceea ce l-a afectat financiar și emoțional. Munca era "o parte importantă a identității sale", a declarat avocatul său pentru CBS MoneyWatch.

Înțelegerea va ajuta la plata facturilor medicale pentru tratarea rănilor suferite de Tulecki la spate, au adăugat aceștia.

Seven Restaurants, operatorul francizei, a depus o moțiune pentru un nou proces, susținând că avocații lui Tulecki nu au prezentat "practic nicio dovadă" că managementul restaurantului ar fi fost informat de condițiile alunecoase ale podelei din baie.

O familie a dat în judecată cu succes McDonald's la începutul acestei luni, susținând că un nugget de pui fierbinte de la restaurant i-a provocat fiicei lor de 4 ani arsuri de gradul doi.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Mutare misterioasă a Ucrainei?

2 De citit...

3 Scandalos / Cică nu sunt bani și vor de la noi, dar „aleșii” se plimbă prin cele mai exotice destinații!

4 Foarte interesant! / Citind povestea asta realizezi că în cazul Georgescu orice este posibil...

5 „Uneori avem prejudecăți că este o țară foarte înapoiată, dar este o țară frumoasă, cu mulți oameni drăguți și locuri foarte frumoase”