Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

UPDATE SUA: Poliția din California a arestat un bărbat înarmat care susține că se îndrepta spre o paradă gay (FOTO/VIDEO)

UPDATE ORA 20.57 Poliția din California a arestat un bărbat care avea asupra sa arme de atac, muniție și posibile dispozitive explozive și care ar fi spus că se afla în zona Los Angeles pentru parada gay, transmite publicația Los Angeles Times, preluată de Reuters.

Sursa foto: Orlando Police / Twitter

UPDATE ORA 21.39 Atacul de la Orlando: Barack Obama condamnă un act de "terorare și ură"

Duminică dimineață, poliția din Santa Monica a primit un apel privind o persoană suspectă în Santa Monica. Polițiștii deplasați la fața locului au întâlnit un bărbat care le-a spus că așteaptă un prieten.

Polițiștii au intrat la bănuieli, așa că i-au inspectat mașina și au descoperit mai multe arme și muniție, precum și un ingredient care poate fi folosit pentru crearea unui dispozitiv explozibil, potrivit unei surse citate de Los Angeles Times.

Bărbatul le-ar fi spus polițiștilor că se afla în oraș pentru parada gay din West Hollywood. Potrivit sursei, autoritățile nu știu dacă există vreo legătură între incidentul din Santa Monica și atacul din Orlando. Ancheta a fost preluată de FBI.

UPDATE ORA 20.38 Atacul de la Orlando: Suspectul ar fi sunat la 911 și ar fi jurat credință Statului Islamic (presă)

Omar S. Mateen, presupusul autor al atacului armat dintr-un club de noapte gay soldat cu 50 de morți la Orlando, în statul american Florida, a sunat la 911 înainte de atac și a jurat credință grupării jihadiste Statul Islamic, relatează NBC News pe Twitter, potrivit Reuters.

Într-o postare pe pagina sa de internet, MSNBC a transmis că Mateen a jurat credință liderului SI Abu Bakr al-Baghdadi.

UPDATE ORA 20.29 Atacul de la Orlando: Suspectul era cunoscut de către FBI, potrivit Fox News

Omar S. Mateen, presupusul autor al atacului soldat cu moartea a 50 de persoane într-un club de noapte gay din Orlando, statul american Florida, era cunoscut încă din 2013 de către FBI, a transmis duminică televiziunea de știri Fox News, preluată de Reuters.

Potrivit Fox News, care citează surse nenumite, FBI ar fi deschis anterior un dosar pe numele lui Mateen.

UPDATE ORA 20.15 Atacul de la Orlando: Donald Trump susține că a avut dreptate în privința 'terorismului islamic'

UPDATE ORA 20.05 Atacul armat de la Orlando: 'Este clar un act de terorism', afirmă guvernatorul Floridei

UPDATE ORA 19.21 Anchetă pentru terorism după atacul de la Orlando, cel mai sângeros din istoria SUA (sinteză)

UPDATE ORA 17.46 50 de morți și 53 de răniți în atacul de la Orlando, cel mai sângeros din istoria țării (nou bilanț); autorul identificat

Atacul armat dintr-un club gay din Orlando s-a soldat cu 50 de morți — cel mai sângeros din istoria SUA — și circa 53 de răniți, conform unui nou bilanț transmis duminică de primarul orașului, Buddy Dyer, potrivit AFP.

Bilanțul precedent vorbea de 20 de morți și circa 40 de răniți.

Autorul atacului, care a fost ucis în schimbul de focuri cu poliția, a fost identificat de mai multe posturi de televiziune drept Omar Mateen, un cetățean american de origine afgană.

Din cauza numărului mare de victime, primarul orașului a cerut guvernatorului statului Florida să instituie stare de urgență, așa cum el a făcut pentru Orlando, ceea ce îi permite să mobilizeze resurse suplimentare.

Autoritățile au permis unui imam local să intervină într-o conferință de presă, pentru a face apel la calm și a cere populației și presei să nu tragă concluzii pripite privind motivele atacatorului.

Pe de altă parte, FBI, care a deschis o anchetă pentru "act de terorism", a transmis că autoritățile americane sunt convinse că nu mai există nicio altă amenințare.

UPDATE ORA 17.18 SUA: Atacatorul din Orlando a fost identificat drept Omar Mateen, american de origine afgană (media)

Poliția locală a deschis o anchetă pentru un act de terorism, iar poliția federală a transmis că autorul atacului, unul dintre cele mai sângeroase din SUA, ar avea "simpatii" pentru mișcarea islamistă.

Poliția nu l-a identificat oficial până acum pe autorul atacului, care, conform presei, locuia la circa 200 de kilometri sud-est de Orlando, în orașul Port Saint Lucie.

Conform posturilor de televiziune citate, Omar Mateen, care a murit în schimbul de focuri cu forțele speciale, nu avea cazier judiciar.

UPDATE ORA 14.32 SUA: Poliția anunță circa 20 de morți în atacul armat din clubul de noapte din Orlando

Aproximativ 20 de persoane au fost ucise în atacul armat care a avut loc la primele ore ale dimineții de duminică în clubul de noapte Pulse, pentru homosexuali, din Orlando, în statul american Florida, a anunțat șeful poliției locale, John Mina, potrivit DPA.

El a precizat că, în total, 42 de persoane au fost transportate la spital.

Suspectul a fost găsit mort în club, având asupra sa două arme de foc și "un fel de dispozitiv", a spus Mina într-o conferință de presă. Atacatorul a murit după schimbul de focuri cu polițiștii.

Nouă polițiști au fost implicați în schimbul de focuri cu atacatorul, unul dintre ei fiind rănit, a adăugat șeful poliției, potrivit Reuters.

El a precizat că atacul s-a transformat într-o luare de ostatici. "Aproape de ora 05.00 în această dimineață, a fost luată decizia de a-i salva pe ostaticii care erau în interior", a spus Mina, precizând că intervenția poliției a dus la salvarea a cel puțin 30 de vieți.

Nu se știe deocamdată clar când au fost împușcate victimele de către atacator.

Poliția nu a dezvăluit deocamdată identitatea atacatorului și nu a precizat posibilele motive ale gestului acestuia, însă unii oficiali au descris atacul ca fiind "un incident terorist intern", potrivit șerifului din ținutul Orange, Jerry Demings.

Pe de altă parte, potrivit FBI, suspectul ar fi putut avea 'o înclinație' pentru terorismul islamist, transmite AFP.

"Avem indicii (care lasă să se înțeleagă faptul) că acest individ ar fi avut simpatii pentru această ideologie, însă nu putem afirma acest lucru cu certitudine", a explicat Ron Hopper, agent special al FBI.

Biroul Federal de Investigații a deschis de altfel o anchetă pentru "act de terorism".

Un oficial citat de Reuters a spus de asemenea că autoritățile americane investighează dacă atacatorul era un "lup singuratic".

Violențele comise prin folosirea de arme de foc sunt aproape zilnice în SUA. De la începutul anului, s-au înregistrat peste 5.800 de morți în atacuri cu armă în SUA și peste 23.000 de incidente în care au fost folosite arme de foc, conform site-ului Gunviolencearchive.org.

UPDATE ORA 13.04 Autorul atacului armat dintr-un club de noapte din Florida este mort (poliția)

Autorul atacului armat dintr-un club de noapte din Orlando, Florida, frecventat de homosexuali, este mort, a anunțat duminică poliția pe contul său de Twitter, relatează AFP, Reuters și DPA.

"Atacul armat de la Pulse: persoana care a tras în club a murit", a postat poliția pe contul său de Twitter, la circa patru ore după începerea atacului. Potrivit Reuters, autorul atacului armat a fost găsit mort în interiorul clubului.

Cu câteva minute anterior poliția a postat informația că poate "confirma că este o situație cu numeroase victime", fără a preciza dacă este vorba despre morți sau răniți. Anterior, media furnizaseră un bilanț de până la 20 de răniți prin împușcare în urma atacului armat.

Potrivit martorilor, atacul armat a început în jurul orei locale 02.00 duminică dimineață, poliția fiind chemată în scurt timp la fața locului. Un martor care se afla în interior la momentul atacului a spus că s-au tras în jur de 40 de gloanțe.

Această nouă dramă din Orlando are loc la mai puțin de 48 de ore după ce o tânără cântăreață americană a fost și ea împușcată mortal după un concert. Christina Grimmie, fostă candidată la "The Voice", a fost împușcată mortal în timp ce semna autografe la finalul unui concert desfășurat la Plaza Live, situat la mai puțin de 5 km de clubul Pulse.

ORA 11.20 Atac armat într-un club de noapte din Florida soldat cu mai mulți răniți

Numeroase persoane au fost rănite după ce un bărbat a deschis focul în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club de noapte frecventat de homosexuali, relatează AFP.

În jurul orei locale 05.00 s-a auzit un zgomot puternic în fața clubului de noapte, dar poliția din Orlando a anunțat cu puțin timp în urmă că a efectuat "o explozie controlată".

"Numeroși răniți. Nu vă apropiați de cartier", a precizat poliția din localitate pe contul său de Twitter.

"În jurul orei 02.00 (06.00 GMT), cineva a început să tragă. Oamenii s-au aruncat la pământ", a declarat pentru Sky News unul dintre clienții clubului, Ricardo Negron.

"Cred că a atras în aer pentru că am văzut sticla de la lămpi căzând. A fost o scurtă pauză în aceste împușcături și unii dintre noi au putut să se ridice și să fugă afară", a adăugat el.

Martorul a spus că a auzit "tiruri non-stop" timp de un minut. "Cu siguranță erau oameni răniți sau mai grav", a mai spus Negron.

Potrivit mai multor relatări, atacatorul ar fi încă în interiorul clubului și ar avea ostatici. Un alt martor care a auzit împușcăturile în timp ce ieșea din club și a plecat în grabă de la fața locului susține că în jur de 70 de mașini de poliție au venit la locul incidentului armat.

O postare pe pagina de Facebook a clubului din jurul orei 02.00 avertizează pe "toată lumea să iasă din clubul Pulse și să fugă".

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ALERTĂ Citiți ce i-a transmis lui Dragnea o mamă cu trei copii care a fost la mitingul de la Iași! România se …

2 Sursele puterii PSD. Toți românii cu minte și suflet ar trebui să citească acest articol

3 ALERTĂ! După ce-a fugit ca un șobolan de la Iași, Dragnea scrie sfidător pe Facebook! Românii l-au taxat: „Căc…

4 CUTREMUR în MAI! Șeful DGA, acuzații PENALE la adresa ministresei din Teleorman: „Carmen Dan a mințit. Eu și f…

5 VIDEO Dragnea, imitat de actorii Teatrului de Comedie: „Nimic ești tu, mincinosule!

recomandări

Te ia DNA: Valentin Constantin Bretfelean

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cascadorii halucinante pe skiuri