VIDEO Ciorbea a anunțat la Antena 3 că este pregătit pentru ASASINAREA Justiției! Va ataca la CCR și completurile de trei judecători! Să scape și Voiculescu!

VIDEO Ciorbea a anunțat la Antena 3 că este pregătit pentru ASASINAREA Justiției! Va ataca la CCR și completurile de trei judecători! Să scape și Voiculescu!

Ciorbea a anunțat la Antena 3 că este pregătit pentru ASASINAREA Justiției! Va ataca la CCR și completurile de trei judecători! Să scape și Voiculescu! Victor Ciorbea a anunțat sâmbătă seară, la Antena 3, că a primit mai multe plângeri în legătură cu neconstituționalitatea formării completurilor de 3 judecători și a solicitat lămuriri de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Avocatul Poporului a precizat că în baza răspunsurilor și analizei va decide dacă e cazul să sesizeze Curtea Constituțională.

După minutul 7:

„După pronunţarea CCR şi mai ales după motivarea deciziei de către Curte am primit mai multe sesizări referitoare la modul de constituire, la neconstituţionalitatea acestuia, a modului de reglementare a completurilor de 3 judecători de la Înalta Curtea şi unele care vizează alcătuirea completelor de la Curţile de apel şi alte instanţe”, a afirmat Victor Ciorbea, sâmbătă, la Antena 3. Întrebat ce paşi a făcut în această anchetă, Avocatul Poporului a spus că a analizată temeinicia petiţiile, şi că a cerut clarificări de la instanţa supremă şi CSM în acest sens. El a precizat că urmează să decidă dacă este cazul să sesizeze Curtea Constituţională sau nu.

„Nu putem vorbi de o anchetă. E vorba de analizarea petiţiilor, a temeiniciei şi aspectelor de neconstituţionalitate. Am avut întâlniri cu o parte dintre cei care au făcut petiţii. Iar săptămâna aceasta cu Dina Anghelescu, cu fostul preşedinte al Asociaţiei Procurorilor, domnul profesor Dima, cu domnul Toni Neacşu, cu domnul profesor Adrian Severin. Am discutat pe larg şi am ascultat argumentele dânşilor despre neconstituţionalitatea alcătuirii completurilor. În baza acestor discuţii, am formulat o adresă către ICCJ şi una către CSM prin care am solicitat să ni se răspundă la mai multe întrebări pentru a avea o imagine clară cu privire la cele invocate în petiţii şi cu privire la cele susţinute în mass-media privitor la constituţionalitatea alcătuirii completurilor de la ICCJ, a Curţilor de Apel şi celelalte instanţe din ţară. În funcţie de acestea vom adopta o decizie finală, dacă e cazul să ridicăm o excepţie de neconstitionalitate la Curtea sau dacă nu e cazul să facem lucrul acesta”, a conchis Ciorbea.

Completurile de 3 judecători de la ÎCCJ au mai fost contestate iniţial, mai exact de către omul de afaceri Georgică Giurgiucanu, care a mers cu acţiunea la Curtea de Apel Bucureşti în luna decembrie 2018. În acţiunea sa, omul de afaceri spunea că o hotărâre de formare a completurilor nu există. Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia lui, scrie Mediafax.

Ciorbea, despre întâlnirea cu Tarcea: A fost şi foarte privată şi extrem de pe „întuneric” 

Victor Ciorbea a declarat, ironic, în legătură cu întâlnirea cu preşedintele ICCJ, Cristina Tarcea, că a fost „foarte privată şi extrem de pe întuneric”. Avocatul Poporului a precizat că s-a văzut şi discutat, marţi, cu aceasta la Parlament, în comisiile ce vizau bugetul pe 2019. „A fost şi foarte privată şi extrem de pe întuneric, între ghilimele. Marţi am fost chemat şi toţi care ţinem de, cu bugetele se dezbat de comisiile de specialitate şi am fost chemat toţi din domeniul să zic al justiţiei, ăntr-un sens extrem de larg, la comisiile juridice din Parlament, plus comisiile constituţionale. Deci întâlnirea cu doamna Tarcea a avut loc de faţă cu 40-60 parlamentari şi de la putere şi opoziţiei, plus reprezentanţi ai mass-mediei şi ai altor instituţii. Altfe ne-am salutat, pentru că ştiam pe doamna Tarcea de când mi-a fost studentă. Mi s-a părut firesc să ne salutăm şi să schimbăm câteva cuvinte. În rest, dacă dumneai consideră că am discutat într-un loc atât de privat sau crede cineva că în acest context se puteau discuta chestiuni secrete, sau care trebuie ascunse de opinia publică, poate să spună dumneai”, a afirmat Victor Ciorbea.

Întrebat dacă Cristina Tarcea l-a întrebat despre completurile de 3 judecători la acea discuţie, Ciorbea a răspuns: „Nu. Lăsaţi-o pe dumneai dacă are ceva de precizat îna cest sens, doamna e cea mai în măsură să spună”. Chestionat dacă le-a simţit ca pe o avertizare declaraţiile şefei instanţei supreme, Avocatul Poporului a replicat glumind: „Am trecut în viaţă prin multe avertizări şi meteo şi de altă natură”. „Vreau să vă zic dacă e vorba de altădată că aş putea vorbi despre coincidenţe care vizează momentele actuale şi care se referă la aspecte din cele mai diverse zone. Da, vin întâmplător. Simple coincidenţe după părerea mea şi de la sistemul bancar, de la organe de anchetă şi de la instanţe judecătoreşti, dar altădată cred dacă e cazul, pentru că eu cred că sunt simple coincidenţe pentru moment”, a conchis Ciorbea.

Precizările Avocatului Poporului vin după ce şefa instanţei supreme a spus că a discutat cu Victor Ciorbea despre completuri: „Discuţia cu domnul Ciorbea a vizat completurile de 3 judecători”. Cristina Tarcea a lansat declaraţiile la CSM, săptămâna aceasta, când s-a prezentat în faţa Secţiei pentru judecători pentru acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară pe numele ei. Ea a mai spus, tot atunci, că a discutat cu preşedintele CCR Valer Dorneanu, însă despre completurile de 5 judecători, subliniind că întâlnirea a avut loc într-o cameră atât de întunecată, încât la final a greşit şi a plecat cu haina lui. „Cu domnul Valer Dorneanu am discutat despre completurile de 5 judecători, la foarte scurt timp după ce s-a pronunţat decizia prin care s-a constat conflictul juridic de constituţionalitate, singurul lucru pe care pot să vi-l spun acum este că a fost o discuţie în care am fost pusă să-mi ţin telefonul în anticamera, iar discuţia s-a purtat pe întuneric, atât de întuneric încât la final am luat haina domnului Dorneanu pe mine”, a declarat Cristina Tarcea.  


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „Această funcție revine prin tradiție Statelor Unite” / Băsescu dezvăluie că nu România l-a propus pe Mircea Geoană la NATO!

5 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...