VIDEO Drona dentist sau cum se scot dinţii de lapte în ziua de azi

VIDEO Drona dentist sau cum se scot dinţii de lapte în ziua de azi

Tăticul Malcolm Swan din Dublin, Iralnda, a observat că fiul lui în vârstă de opt ani, Adam, are un dinţişor care se clătină „periculos“. I-a venit pe loc ideea să facă din scoaterea dintelui un eveniment care să-l entuziasmeze pe cel mic şi să aibă ce povesti peste ani amicilor.

Pentru că este pasionat de tot felul de dispozitive moderne, din colecţia lui Malcolm nu putea să lipsească o dronă controlată cu ajutorul unei telecomenzi. Întreaga acţiune de extragere a dintelui a fost filmată, iar povestea a ajuns de pe YouTube şi în presa britanică, mai exact în Daily Mail.

Malcolm a făcut „legătura“ dintre dinţişorul fiului şi dronă cu ajutorul unei aţe dentare lungi de 10 metri. Adam a aşteptat apoi ca drona să-şi ia zborul odată cu dintele său. Filmuleţul cu inedita extracţie a fost urmărit pe YouTube de peste 97.000 de persoane până la acest moment, în condiţiile în care a fost postat anul acesta, la 17 martie. Metoda are însă şi un neajuns: Adam nu a reuşit să-şi mai găsească dintele după spectaculoasa operaţiune.


Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

4 Așa o fi?

5 Schimbare de tactică? / Rușii au atacat aseară Ucraina cu drone necunoscute, mai greu de interceptat