VIDEO Președintele: Nu voi desemna premier PSD

VIDEO Președintele: Nu voi desemna premier PSD

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, luni seara, la Palatul Cotroceni, că în România nu este niciun caz de infectare cu coronavirus și că a decis să convoace CSAT pentru miercuri. În ceea ce privește desemnarea premierului, președintele a declarat că va aștepta morivarea deciziei Curții Constituționale.

Principalele declarații ale președintelui Iohannis:

Coronavirus

  • Lucrurile s-au schimbat rapid în ultimele zile în privința numărului de cazuri din Europa. Situația din Italia generează multă îngrijorare, inclusiv în rândul cetățenilor români.
  • Sunt în contact permanent cu instituțiile responsabile pentru a monitoriza situația. Nu avem nici un caz de coronavirus înregistrat în România până în prezent. Dar va trebi să fim pregătiți dacă lucrurile evoluează negativ
  • Am decis să convoc CSAT pentru miercuri, 26 februarie, ora 14.00, pentru o informare privind măsurile concrete.
  • Autoritățile române au luat măsurile care se impun pentru a preveni contaminarea, dar treubie să insiste pe măsurile de comunicare și informare a populației.
  • Fac un apel la calm pentru cetățeni și îi îndemn să se informeze corect, să urmeze sfaturile de igienă ale medicilor
  • Fac un apel la mass-media să evite senzaționalul și știrile care pot genera și amplifica sentimentul de panică
  • Fac un apel la politicieni să nu speculeze oportunist acest fenomen
  • Am observat luări de poziție iresponsabile, cu declarații alarmiste. le cer să nceteze imediat cu această atitudine
  • PSD continuă să demonstreze că e un partid iresponsabil, care se joacă cu destinul României.

Despre decizia CCR privind desemnarea premierului

  • După ce a produs una dintre cele mai dezastruoase guvernări după Revoluție, a demis guvernul Orban pentru a conserva puterea baronilor, PSD a provocat a nouă criză
  • Nu voi comenta decizia CCR, ci voi aștepta motivarea
  • Ce face PSD este o sfidare fără precedent la adresa oamenilor, cu atât mai mult în aceste zile, când România are nevoie de acțiune politică responsabilă
  • Vedem un guvern demis pentru că a încercat să modernizeze administrația locală
  • Vedem un PSD obsedat de putere, care refuză să accepte că și-a pierdut legitimitatea de a guverna – e verdictul cetățenilor. Desemnarea unui premier al unei alianțe în jurul PSD ar intra în coliziune cu voința românilor. De aceea am și spus că în opinia mea cea mai legitimă soluție e revenirea cât mai repede la votul cetățenilor.
  • Avem nevoie de un nou legislativ care să ofere o nouă majoritate dispusă să susțină reforme indispensabile, nu putem continua cu situații de blocaj perpetue, cu guverne demise trrimestrial. Vedem că PSD-ului îi este frică să se întoarcă la popor și vrea să-i împiedice să facă treaba pe cei care au dovedit că vor.
  • În ciuda acestor blocaje permanente din partea PSD, îi asigur pe toți cetățenii că România e o țară guvernată.

Răspunsuri la întrebări

Q: Veți face o desemnare de premier după motivarea CCR?
A: Evident că voi pregăti câteva demersuri foarte concrete pe care le voi pregăti imediat ce am luat aceste decizii.

Q: Comunicatul CCR leagă decizia de capacitatea premierului de a coagula o majoritate. În ce măsură e posibil să desemnați un premier din partea unei majorități în jurul PSD?
A: Am spus-o și o repet: nu voi desemna un premier PSD.

Știre în curs de actualizare

Curtea Constituțională a admis luni sesizarea depusă de șefii Parlamentului în ce privește nominalizarea lui Ludovic Orban ca premier. Decizia Curții nu îi interzice însă președintelui Iohannis să îl nominalizeze tot pe Ludovic Orban ca premier, ci îi impune să nominalizeze un premier care poate strânge o majoritate guvernamentală în Parlament.

Teoretic, președintele Iohannis îl poate nominaliza încă o dată pe Ludovic Orban ca premier desemnat, dar practic e greu de crezut că șeful PNL poate dovedi că poate strânge o majoritate guvernamentală.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”