Vinetele devin vedeta toamnei: producția s-a înjumătățit, iar prețul a urcat

Pentru producătorii agricoli care nu au încheiate contracte de distribuție cu marile rețele comerciale, târgurile regionale reprezintă principala soluție de supraviețuire. Deși cotațiile actuale încă nu compensează în totalitate truda depusă pe parcursul anului, vânzările de sezon au căpătat un ritm mai promițător.

Vinetele încă au un preț bun pentru producători

Vinetele încă au un preț bun pentru producători Foto: Facebook/Târgul din poiană/Fabian Brozban

În bazinul legumicol din sudul județului Olt, cel mai căutat produs al momentului este vânăta. În piețe precum „Târgul din poiană”, deschis recent la Giuvărăști, dar și în localitățile învecinate, prețul la vânătă se menține la niveluri ridicate, oscilând între 3 și 3,5 lei pe kilogram pentru marfa de calitate. Situația reprezintă o evoluție neașteptată față de lunile iulie și august, când fermierii primeau doar 1,2 – 1,8 lei pe kilogram.

„Vânăta încă este în top. Vânăta sub 3 lei/kg nu există, poate doar să fie rea de tot. A ajuns și la 3,5 lei/kg”, a remarcat legumicultorul Ion Păunel, președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt. Acesta a subliniat că prețul se menține pe acest palier de aproximativ trei săptămâni, după ce anterior fluctuase între 2 și 3 lei, dar a atras atenția că situația este fragilă: „Ce mai știu eu din experiența mea este că prețul poate deodată să cadă. Se satură lumea. Nu știu dacă mai durează mult.”

Factorii care au redus la jumătate volumul de vinete

Menținerea unui tarif atractiv este consecința directă a ofertei extrem de restrânse. Cultivatorii au înființat suprafețe mai mici în 2026, descurajați de lipsa de rentabilitate din 2025, la care s-au adăugat numeroase probleme fitosanitare și climatice.

„Rodul a fost la jumătate față de anul trecut. A intrat uscarea vasculară, nu s-a lucrat terenul cum trebuie, nu au avut rodul pe care l-au avut în alți ani. Fiind căldurile foarte mari, ele sunt pretențioase, avortează florile. Pe vânătă o iubesc foarte mult și păianjenul roșu comun și cu trips-ul și atacurile au scăpat de sub control, iar producția a fost mult mai mică. De aceea sunt prețurile așa. În plus, în zona de sud se pare că au fost suprafețe mai micuțe ca în alți ani, din mai multe motive. Anul trecut a fost un preț cam slab la vânătă. Mai mult, nu ai de unde să găsești în fiecare an teren virgin, cum zicem noi. Ca să faci treabă la vinete, trebuie să pui într-un pământ în care nu s-au pus legume de cel puțin 10 ani, 20 de ani. Dacă prinzi undeva grâu, porumb, dar omul a căutat și caută pământ pentru legumicultură în vatra satului, aproape. L-au folosit, nu mai sunt condiții.”

— Ion Păunel

Deși în mod tradițional este o plantă cu un randament impresionant — fermierii performanți putând obține 80 de tone la hectar sau chiar între 100 și 140 de tone în condiții ideale —, contextul acestui an a redus considerabil profiturile multora dintre producători.

Tabloul celorlalte legume: colaps la conopidă, creșteri la tomate

Celelalte produse prezente în târgurile en-gros traversează dinamici diferite. În privința castraveților, cotațiile arată o îmbunătățire timidă după vara catastrofală, ridicându-se la aproximativ 1,5 lei/kg la achizițiile en-gros direct de la fermieri.

Prețul ardeilor diferă semnificativ după soi și calibru, pornind de la 3 lei/kg și atingând chiar 6–8 lei/kg la sortimentele speciale. La ardeiul capia și la conopidă, evoluțiile din piețe sunt contrastante:

„Capia era puțin în cădere, era și cam multă, la mijlocul acestei săptămâni am fost ultima dată. Prețul pentru capia ajunsese la 4,5 – 5 lei, de fapt între 4 și 5 lei. Conopida, în schimb, e un dezastru, 1 leu/kg. Problema este că mulți legumicultori au plantat din timp și mai are o particularitate: după ce se formează căpățâna, dacă nu o tai în 2-3 zile și n-o vinzi, înflorește. Este o cultură pretențioasă din toate punctele de vedere, dar anul acesta, cine iese cu ea pe piață mai târziu, ar putea avea un preț bun.”

— Ion Păunel

În ceea ce privește tomatele, cantitățile disponibile sunt reduse în această perioadă, context ce menține tarifele ridicate în așteptarea volumelor masive din al doilea ciclu de producție. La poarta fermei, roșiile rotunde standard se comercializează în jur de 3 lei/kg, în timp ce soiurile prunișoară sau rose ating 4–5 lei/kg, valori la care se adaugă adaosul comercial specific piețelor en-gros și tarabelor cu amănuntul.

Explorează subiectele:

legumicultură prețuri legume Ion Păunel


Citește și:

populare
astăzi

1 Peste 30 de grade în plină toamnă: un dom de căldură vizează și România

2 România evită retrogradarea de la S&P: condițiile puse de agențiile de rating

3 Centura Comarnic a fost finalizată: cum va fi ocolit calvarul de pe DN1

4 Piese secrete de F-35 au ajuns în mâinile Chinei după o eroare de transport

5 Sateliții dau în vileag extinderea masivă a arsenalului nuclear al Chinei