Vouă vi se pare că ăștia doi sunt „prieteni de familie”? Cine sunt? Un secretar de stat din Guvernul INFRACȚIONAL Grindeanu și un egiptean săltat de procurori!

Vouă vi se pare că ăștia doi sunt „prieteni de familie”? Cine sunt? Un secretar de stat din Guvernul INFRACȚIONAL Grindeanu și un egiptean săltat de procurori!

Jurnal din Guvernul Infracțional Grindeanu. Cristina Ionela Tărteață, numită fix acum o lună de premierul Sorin Grindeanu ca secretar de stat în nou-înființatul minister al Turismului, are de restituit până în 2021 un împrumut de 60.000 de euro către omul de afaceri egiptean Dahwa Youssef, împotriva căruia procurorii Parchetului au dispus, în vara anului trecut, punerea în mișcare a acțiunii penale și au cerut arestarea preventivă a acestuia pe 30 de zile, cu acuzația de evaziune fiscală, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Dahwa Youssef este asociat și administrator la mai multe firme de consultanță și din domeniul medical. 

Omul de afaceri egiptean Dahwa Youssef a contactat Profit.ro  acum o lună pentru a declara că Cristina Ionela Tărteață îi este prietenă de familie de 10 ani, că a lucrat în firma Zinara pentru cel mult 4 luni, iar societatea a avut zero datorii. El a arătat totodată că noul secretar de stat a avut o participație minoră la firma Cias, iar procurorii au doar suspiciuni față de această societate, existând însă hotărâri de guvern care justifică acțiunile firmei.

Cristina Ionela Tărteață a fost consilier parlamentar, lucrând pentru senatorul PSD Florin Constantinescu, președinte al Comisiei pentru transporturi și energie și co-președinte al Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova.

Declarația de avere semnată de aceasta în 15 iunie 2016 relevă că, în 2015, a contractat de la Dahwa Youssef un împrumut de 60.000 de euro, scadent în 2021.

Ea are de rambursat și un credit de 45.000 de euro către Banca Credit Agricole, până în 2041.

Pentru munca de consilier parlamentar, Tărteață a avut în 2015 un venit anual total de 38.589 lei, fără alte surse de venit. Ca secretar de stat, remunerația lunară este de aproximativ 5.160 de lei, fără a lua în calcul indemnizații pentru participarea în eventuale consilii de administrație ale unor companii.

De asemenea, declarația de interese semnată de aceasta pe 14 aprilie 2014 relevă că a fost asociată la firma Cias Consult Center SRL, cu un pachet minim, de 2%, în valoare de 1.000 de lei. Următoarele declarații de interese nu mai indică această calitate, putând fi astfel presupus că s-a retras din firmă după 2014.

Datele actuale furnizate de termene.ro indică faptul că firma Cias, unde a fost asociată, este administrată de același Dahwa Youssef. Firma a făcut obiectul acuzațiilor procurorilor de anul trecut, pentru nereguli comise în 2015.

Noul secretar de stat a mai fost asociat cu omul de afaceri egiptean și în alte firme, precum Zinara Medical Services, unde au fost cooptați și alți parteneri, respectiv Said Samer Ahmed, cetățean bulgar născut în Irak, și Yasser Shehan, cetățean sirian, verificați la un moment dat de Garda Financiară Timișoara pentru că ar fi făcut parte dintr-o grupare de crimă organizată. Firma Zinara a fost băgată în lichidare în 2014.

Presa a mai relatat și despre alte relații de afaceri între noul secretar de stat și omul de afaceri egiptean, acuzat în vară de către procurori.

În vara anului trecut, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a anunțat că a dispus prin ordonanță ''punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea inculpatului DAHWA YOUSSEF, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals''.

De asemenea, potrivit news.ro,  procurorii au dispus atunci reținerea pentru 24 de ore a acestuia și au pus sechestru pe imobile și conturi bancare în valoare de peste 1,3 milioane de de euro pentru recuperarea prejudiciului.

Potrivit referatului cu propunerea de arestare preventivă din 2016, Dahwa Youssef, în calitate de asociat și administrator al SC T.M.S. SRL și SC R.M.C. SRL, având ca principal obiect de activitate prestări servicii medicale, în cursul anilor 2013 și 2014 nu ar fi efectuat demersurile necesare pentru înregistrarea la organele fiscale a respectivelor societății comerciale ca plătitoare de impozit pe profit și TVA și nu a declarat la organele fiscale operațiunile comerciale și veniturile realizate, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 4,1 milioane de lei.

De asemenea, în calitate de asociat unic și administrator al SC CIAS CONSULT CENTER SRL, Dahwa Youssef, în cursul anului 2015, ar fi încasat de la Republica Arabă Egipt un avans în cuantum de 1.500.000 euro (la data de 15.05.2015 — 1.000.000 euro și la data de 21.10.2015 — 500.000 euro) pentru vânzarea unui imobil din București, fără să calculeze, să factureze, să evidențieze în declarațiile fiscale și să plătească TVA pentru suma încasată, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 2.163.170 lei.

Procurorii mai arătau că, în cursul cercetărilor, DAHWA YOUSSEF, pentru a împiedica aflarea adevărului, după ce i-a fost adusă la cunoștință învinuirea, la data de 10.05.2016 a întocmit și depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București două declarații false, de înregistrare a SC T.M.S. SRL și SC R.M.C. SRL ca plătitoare de TVA și impozit pe profit, în scopul de a crea aparența îndeplinirii obligațiilor prevăzute, în materie, de Codul fiscal.

Decizia de numire a Cristinei Ionela Tărteață ca secretar de stat a fost semnată miercuri seara de premierul Sorin Grindeanu.

Potrivit profilului său de pe Linkedin, Cristina Tărteață, membră a PSD, a fost "political advisor" la Parlamentul României din martie 2011 și până astăzi. În rest, Google este sărac în detalii când vine vorba despre ea. Cauzele susținute de Tărteață sunt, potrivit profilului său, artele și cultura, abilitatea economică, mediul înconjurător, sănătatea și politica. Ea a absolvit Colegiul Național de Apărare (2011-2012) și Academia Națională de Informații București (2011-2013).






Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...