Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord



Un exemplu de prostituţie intelectuală în presa locală

Am fost întotdeauna convins că Oradea nu este un oraș cu o poziție excentrică pe harta României și cu o atmosferă tipic provincială. Am privit Oradea ca pe una dintre comunitățile urbane central-europene, urmele unui istorii remarcabile putând fi admirate în toate colțurile multisecularului burg de la Brazda de Vest. Ei bine, sâmbătă, 30 august, Oradea s-a impregnat de parfumul unei epoci pe care o credeam iremediabil apusă, estompată sub modernismul tehnologiei mileniului trei, sub presiunea ritmului trepidant al unei societăți globalizate.

Oradea a redevenit, sâmbătă, 30 august, urbea aceea de Belle Époque, cu domni eleganți și domnițe frumoase și cochete, la curent cu noutățile modei pariziene sau vieneze, cu echipaje impunătoare, conduse de vizitii împodobiți cu fireturi, cu localuri luminate a giorno, din care se răspândeau înspre străzile învecinate acordurile plăcute, discrete, ale muzicii acelor vremuri. A fost nevoie de o nuntă și de un decor pe măsura fericiților miri! Olivia Micula și Dorin Floruța și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu și a oamenilor la biserica "Înălțarea Sfintei Cruci", după care alaiul de nuntași a descins în centrul Oradiei, la Restaurantul "Queen Mary", unde a avut loc petrecerea de nuntă. Nunta celor doi tineri orădeni, Olivia Micula și Dorin Floruța, a reanimat întreaga urbe, a reaprins flacăra unei epoci ce părea, după cum spuneam, apusă. Într-o vreme a mondenităților de gust îndoielnic, a unor evenimente amprentate de kitsch, de sordid, de grotesc chiar, nunta ce a avut loc sâmbătă, la Restaurantul "Queen Mary" din Oradea, contrastează cu tipologia de mai sus, remarcându-se prin rafinament, discreție - în măsura în care un astfel de eveniment poate fi discret -, printr-o estetică desăvârșită a dinamicii evenimentului, a spațiului în care acesta s-a consumat și, mai ales, printr-o noblețe, o naturalețe a gesticii adecvate momentului pe care familiile mirilor și invitații acestora le-au etalat. Deasupra tuturor acestor considerațiuni au stat, însă, ca tușe de final, frumusețea, tinerețea vivantă și fericirea celor doi: Olivia Micula și Dorin Floruța. Acestea au fost, de fapt, ingredientele ce au marcat principalul eveniment monden al anului. Trecând pragul Restaurantului "Queen Mary", și acesta readus la grandoarea din vremurile sale de glorie, nuntașii s-au aflat într-o lume de basm, în care mirificul, fabulosul păreau să-i învăluie. Exuberanța Rococo-ului, ce răzbătea din zecile de stucaturi minuțios restaurate, muzica în surdină, parcă venită de dincolo de materialitatea cotidiană, parfumul suav al miilor de flori ce decorau, după un plan savant, ce trăda efortul unor maeștri ai genului, calitatea mobilierului și a tuturor accesoriilor, toate, filtrate de irizațiile unei lumini crepusculare, au avut efectul transcenderii spre un tărâm al fabulosului, al basmelor cu prinți și domnițe, ceilalți invitați, cu toții la înălțimea clipei pe care erau chemați să o savureze împreună, părându-ți mai puțin contemporani și mai degrabă aparținători ai acelei La Belle Époque, invocate la începutul acestor rânduri și readuse, parcă, la viață de măiestria celor care au redat Restaurantului "Queen Mary" strălucirea-i feerică de altădată. După ce, conform protocolului specific unor evenimente de o asemenea ținută, invitații și-au ocupat locurile la mese, petrecerea a început. Din jurul orei 20 și până-n zori, totul s-a desfășurat într-un ritm trepidant, antrenant, într-o combinație sofisticată de muzică, dans și divertisment, momente puse în scenă de artiști români de prim rang și de etape ale regalului, ce le-a oferit mesenilor șansa unui veritabil periplu culinar european, totul desăvârșit cu o gamă completă de băuturi reprezentând cele mai importante brand-uri la nivel mondial. Succinta prezentare a programului nunții constituie o etalare a bunului gust cu care cei doi miri și familiile acestora și-au primit invitații la nunta lor de vis: dacă festinul gastronomic a cuprins o gustare rece, pește, preparatul de bază, vânat, tortul miresei și câteva preparate tradiționale românești, pe ringul de dans s-au succedat momente fie romantice, fie antrenante, acestea începând, firește, cu Marșul nupțial și continuând cu Momentul de vioară, Dansul mirilor, "Geambașu Band", Aurel Tămaș, Ansamblul "Crișul", clipele de magie marca Johannes, recitalul Loredanei Groza, "Feeling Dance" și Taraful de la Clejani. Pentru privilegiații invitați, nunta anului, pe care Oradea a găzduit-o, a fost o confirmare a faptului că, și la noi, între succesul în afaceri, rafinamentul de sorginte occidentală și bunul gust poate exista compatibilitate, una firească altor orizonturi, dar încă firavă în mondenul autohton. Nunta Oliviei Micula, ravisantă ca mireasă, despre care este suficient să spunem că a fost pur și simplu perfectă, evidențiindu-și cu o grație firească, nativă, frumusețea și a fericitului mire Dorin Floruța, dinamic și emanând un aer afectuos și protector în preajma alesei sale, nunta anului, deci, a fost românească - prin iubirea celor doi tineri orădeni, prin spațiul unde s-a consumat și prin ponderea nuntașilor și, deopotrivă, europeană - prin stil, prin originile Oliviei Micula, prin nuntașii veniți din mai toate colțurile bătrânului continent și, nu în ultimul rând, prin decorul de vis pe care superbul restaurant "Queen Mary" l-a oferit fericitului eveniment. Important este că nunta Oliviei Micula și a lui Dorin Floruța constituie un argument că marea burghezie românească revine la bunele tradiții interbelice, folosindu-se de astfel de evenimente familiale pentru consolidarea, prin fire chiar afective, a legăturilor dintre patroni și personalul acestora, pentru reunirea, într-un cadru relaxat și fertil discuțiilor, a tuturor factorilor dinamici ai societății, de la oamenii de afaceri și până la cei politici. În fine, mai trebuie evidențiat faptul că recenta nuntă din cadrul familiei Micula a avut și un beneficiar indirect: municipiul Oradea. Beneficiul este unul de imagine, cu atât mai important într-o societate care acordă imaginii o atenție uneori mai mare decât realității înseși. Familia Micula a servit, încă o dată, cetății, întregind cartea de vizită a urbei și promovând voluntar Oradea - nimeni nu se îndoiește că potența financiară a familiei Micula ar fi permis alegerea oricărui punct de pe mapamond ca loc al acestei nunţi - atât în țară, cât și în lume, reverberațiile evenimentului monden de sâmbătă, 30 august, depășind hotarele României.

Acest articol a apărut în cotidianul Crişana, patronat de fraţii Micula, şi a fost scris de profesorul de istorie Dan Ispas-angajat al ziarului.


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Ce se pregătește în PSD? Firea, întâlnire de taină cu Viorica Dăncilă! Ce pun la cale? Dragnea, pe făraș?

2 EXPLOZIV! Augustin Zegrean: Modificarea Codurilor penale transformă România într-un paradis al infractorilor …

3 BREAKING Modificările CRIMINALE ale Codurilor penale au fost adoptate de Camera Deputaților, forul decizional!…

4 Informație. Dragnea îl trimite pe Florin Iordache judecător la CCR! Iordache, singura propunere a PSD!

5 ALERTĂ Ei sunt cei 181 de nenorociți care-au votat Codurile Penale prin care infractorii politici scapă de puș…

recomandări

Te ia DNA: Cornelia Negrut

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Dacă ești miliardar te poți muta acum pe noul yacht în formă de insulă