Kerry: „Avem dovada că Moscova are agenţi care agită estul Ucrainei. Este golănie din partea Rusiei”

Kerry: „Avem dovada că Moscova are agenţi care agită estul Ucrainei. Este golănie din partea Rusiei”

„Serviciile de informaţii au obţinut înregistrări ale convorbirilor dintre agenţi de informaţii care-şi primesc ordinele de la Moscova, toată lumea îi poate identifica prin prisma diferenţei de accent, expresiile folosite, limba. Ştim exact cine dă acele ordine, ştim de unde vin acestea”, a declarat Kerry la o reuniune cu uşile închise a Comisiei Trilaterale, transmite publicaţia americană „The Daily Beast” , care a obţinut o înregistrare a afirmaţiilor făcute de Kerry.

Secretarul american de Stat nu a numit oficialii ruşi implicaţi în aceste operaţiuni, însă susţine că interceptările au furnizat dovada că Rusia alimentează deliberat tensiunile din estul Ucrainei, deşi a negat asta în repetate rânduri.

„Nu este un accident faptul că am identificat oameni care au fost în Crimeea şi în Georgia , iar acum se află în estul Ucrainei. Este insultător pentru inteligenţa tuturor, să nu mai vorbim de noţiunile privind traiul în secolul al XXI-lea pe care ar trebui să le avem. Este golănie, este statalism pervertit”, a spus Kerry.

Oficialii Departamentului de Stat pe care îl conduce Kerry nu au confirmat, dar nici infirmat spusele acestuia, susţin jurnaliştii americani.

[<a href="//storify.com/phradamon666/sanctiuni-rusia" target="_blank">View the story "Sanctiuni Rusia" on Storify</a>]

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…