Un fost ministru grec de finanțe recunoaște că și-a scos bani din țară în 2012 de teama falimentului

Un fost ministru grec de finanțe recunoaște că și-a scos bani din țară în 2012 de teama falimentului

Un fost ministru grec de finanțe, Gikas Hardouvelis, a recunoscut luni că înaintea alegerilor legislative din iunie 2012 și-a transferat în străinătate o parte din conturile personale, de teama că Grecia ar fi putut intra în faliment, relatează agenția EFE.

'La fel ca toți grecii, în iunie 2012 mi-a fost frică de faliment, așa că mi-am mutat în străinătate o parte din depozite, întrucât trebuia să fac niște plăți', a declarat postului privat de televiziune Star fostul ministru, care a mai fost și consilier al fostului premier Lukas Papademos și în prezent este profesor de economie. 'Este ceea ce îi învăț și pe studenții mei, și anume că trebuie să-și diversifice investițiile', a mai încercat el să-și explice gestul.

Întrebat cum mai pot avea cetățenii încredere în politicieni dacă aceștia din urmă se comportă la fel ca toți ceilalți, Hardouvelis a răspuns evaziv. 'Politicienii pe care eu i-am consiliat nu mai sunt în prezent la putere', s-a mulțumit el să afirme.

Declarațiile lui survin după ce responsabilul guvernului de la Atena însărcinat cu lupta împotriva corupției, Panagiotis Nikoloudis, a cerut săptămâna trecută Parlamentului să investigheze declarațiile de avere ale foștilor miniștri de finanțe. Potrivit unei scrisori trimise de Nikoloudis legislativului și dezvăluită săptămâna aceasta de un ziar local, ministrul Hardouvelis ar fi încasat în 2011 venituri pe care nu le-a menționat în declarația de avere.

De asemenea, înaintea alegerilor din iunie 2012, el a efectuat 56 de transferuri bancare în străinătate, fiecare transfer vizând sume cuprinse între 7.700 de euro și 9.800 de euro, așadar sub pragul de 10.000 de euro care, conform legii, ar fi implicat un control privind proveniența fondurilor. Pe lângă aceste transferuri iese în evidență și un altul în valoare de 362.417 euro către o bancă din insula Jersey, paradis fiscal ce aparține de Marea Britanie.

Legat de acest ultim detaliu, purtătorul de cuvânt al actualului guvern de la Atena, Gavriil Sakelaridis, a declarat că 'în noiembrie 2012, ministrul de finanțe de la acea vreme, Yannis Stournaras, i-a trimis omologului său britanic o scrisoare în care îi cere lista cu cei 97 de cetățeni greci care și-au constituit depozite bancare pe insula Jersey, iar acum sunt căutați ceilalți 96'. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Cifrele ultimului sondaj de pe masa PSD. Se prefigurează o mare surpriză

2 FOTO Priviți, oameni buni! Ciolacu, Tudose și Romașcanu, în această seară, la Sărata Monteoru!

3 VIDEO „Este o combinație de neomenie cu prostie rară” / CTP îl calcă-n picioare pe Orban după numirea fostului p…

4 Slugile lui Dan Voiculescu, plantate pe listele PSD pentru alegerile parlamentare

5 Elliott Broidy, omul care l-a dus pe Dragnea la Trump, a pledat vinovat pentru acuzația de lobby ilegal în fav…