Capsula cargo Progress M-27M a început să cadă către Terra

Capsula Progress M-27M de reaprovizionare a Stației Spațiale Internaționale (ISS), asupra căreia agenția spațială rusă, Roskosmos, a pierdut controlul la puțin timp după lansarea ce a avut loc marți, se îndreaptă necontrolat către Pământ, anunță miercuri AFP și EFE, citând o oficialitate din cadrul complexului spațial din Rusia. 'A început să cadă', iar 'reacțiile capsulei cargo sunt total incontrolabile', a afirmat sursa, care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Progress M-27M a avut la lansare o greutate de 7,29 de tone și conține aproximativ 2,5 tone de materiale pentru ISS, inclusiv combustibil, oxigen, echipamente științifice și unele mici cadouri pentru echipajul stației, format din trei ruși, doi americani și un italian.

'Ambele segmente, rus și american, ale stației funcționează în continuare normal și dispun de rezerve suficiente pentru a se descurca cu bine până la sosirea viitoarei misiuni de aprovizionare, în iunie', a asigurat, marți, Roskosmos.

Costul total al misiunii eșuate a capsulei Progress M-27M este de 2,59 miliarde de ruble (50,7 milioane de dolari), informează Reuters, citând un purtător de cuvânt al Roskosmos.

Capsula va lua foc și va arde după ce va reintra în atmosfera terestră, așa încât este puțin probabil ca ea să mai atingă suprafața Pământului, a declarat Vladimir Soloviov, directorul de zbor din partea rusă pentru ISS. AGERPRES


populare
astăzi

1 Noi amănunte despre tentativa de lovitură de stat din China / Lui Xi Jinping i-ar fi trecut glonțul pe la urechi la propriu!

2 Așa o fi, să-i credem? / În drumul spre OCDE, România abrogă temporar un articol controversat din Codul fiscal

3 Stiglitz / Noua eră a imperiului american nu se va încheia bine nici pentru SUA, nici pentru restul lumii

4 Avram Iancu le cere românilor să-i doneze bani pentru a-și cumpăra o mașină nouă: „Cel mai ieftin model este 19.500 euro”

5 Cine este Sorin Cîrstea, generalul numit de Nicușor Dan consilier de stat și secretar al CSAT