Dezvăluirile Primei Doamne: Ce au învăţat-o agenţii Secret Service pe Malia Obama

Dezvăluirile Primei Doamne: Ce au învăţat-o agenţii Secret Service pe Malia Obama

Agenţi Secret Service, o unitate de poliţie de elită însărcinată cu protecţia preşedintelui american, au învăţat-o pe Malia, în vârstă de 16 ani, să conducă, dezvăluie Prima Doamnă Michelle Obama.

Malia şi Michelle Obama (Imagine: HEPTA)

"Secret Service (a învăţat-o), pentru că pe mine nu m-ar fi lăsat în maşină cu ea", declară soţia preşedintelui Barack Obama, potrivit unui fragment dintr-un interviu care urmează să fie difuzat joi. Ea apreciază că agenţii au făcut bine că nu au lăsat-o, deoarece nu a mai condus de şapte-opt ani, şi recunoaşte că a uitat unele dintre regulile de bază, relatează CNN .

În acest interviu, înregistrat luni pentru emisiunea matinală sindicalizată "Live! With Kelly and Michael", Michelle Obama povesteşte că Malia, fiica mai mare, a întrebat-o cum să parcheze, dar nu era sigură ce să-i răspundă. "Abia dacă ştiu acum, aşa că trebuie să verific la alte surse", i-a răspuns ea.

Malia, care este însoţită de obicei de gărzi de corp, a condus singură, mai dezvăluie Michelle Obama. "Întotdeauna este cineva de la securitate în jur. Dar, ca să înveţe să conducă, a condus singură. Atunci când va putea conduce legal, va avea maşina ei", spune Prima Doamnă.

Să o lase pe Malia să conducă, îi spune ea lui Ray, face parte din efortul părinţilor de a le oferi copiilor o viaţă cât mai normală posibil. "Condusul îi oferă Maliei, cred, un sentiment de normalitate, la fel ca prietenelor ei. Iar copiii mei au învăţat să trăiască în lume ca nişte copii normali", subliniază Michelle Obama.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...