Miss Filipine, încoronată Miss Univers, într-o ceremonie marcată de o enormă gafă a gazdei (VIDEO)

Miss Filipine, încoronată Miss Univers, într-o ceremonie marcată de o enormă gafă a gazdei (VIDEO)

Miss Filipine, Pia Alonzo Wurtzbach, a fost desemnată Miss Univers duminică seara la Las Vegas, după ce timp de aproximativ cinci minute de acest titlu s-a bucurat Miss Columbia, înainte de a-i fi retrasă coroana ce-i fusese atribuită în mod eronat de prezentator care a încurcat notițele, transmit agențiile internaționale de presă.

Miss Columbia, Ariadna Gutierrez (21 de ani), a salutat mulțimea, radioasă și foarte încântată de a fi fost aleasă Miss Univers 2015. Dar bucuria ei a fost de scurtă durată. Prezentatorul ceremoniei, actorul, comediantul și animatorul Steve Harvey și-a corectat enorma gafă comisă în direct. Foarte jenat, Harvey a vorbit din nou: "Trebuie să-mi cer scuze. Columbia este pe locul al doilea. Miss Univers 2015 este Miss Filipine". Muzica triumfală de întâmpinare a câștigătoarei a răsunat pentru a doua oară, în timp ce Miss Columbia, uimită, a părăsit scena, fiind nevoită să returneze coroana, iar Miss Filipine, actriță și model în vârstă de 26 de ani, născută în Germania, părea cu totul uimită. La scurt timp, a primit coroana de Miss Univers, în timp ce Steve Harvey se scuza în fața unui public mut.

Totul s-a petrecut sub ochii a milioane de telespectatori din întreaga lume, care urmăreau ceremonia celei de-a 64 ediții a concursului, transmisă în direct de postul de televiziune Fox. Concursul Miss Univers este foarte popular în America latină și în o mare parte din Asia, scrie AFP.

Este primul titlu Miss Univers câștigat de o concurentă din Filipine în mai mult de 40 de ani, scrie Reuters, amintind că aceasta a fost prima ediție a acestui concurs anual de frumusețe după controversa provocată de Donald Trump, fost co-proprietar al companiei care organiza competiția și candidat la președinția Statelor Unite, care a făcut declarații insultătoare la adresa imigranților mexicani din SUA.

Gafa prezentatorului nu a fost singurul incident care a marcat ceremonia. O mașină a intrat într-o mulțime de oameni în fața Planet Hollywood Resort and Casino unde se derula concursul, rănind mai mulți oameni.

Cu o seară înainte, s-a încheiat și concursul Miss World, desfășurat în China și câștigat de Mireia Lalaguna din Spania .

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

2 De citit analiza lui Adrian Năstase despre războiul din Ucraina

3 În ce circumstanțe a murit liderul interlop Costel Corduneanu

4 Surprinzător, unul dintre experții de top ai Chinei anunță înfrângerea Rusiei în Ucraina

5 VIDEO Filmare cu camarila lui Nicușor Dan, în frunte cu „bobinatorul” primarului, controversatul afacerist Matei Păun, în timp ce caută un sediu de ca…