Prințul William al Marii Britanii își începe activitatea ca pilot de elicopter-ambulanță

Prințul William al Marii Britanii își începe activitatea ca pilot de elicopter-ambulanță

Prințul William, nepotul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a mărturisit luni că are emoții înainte de preluarea atribuțiilor de pilot de elicopter-ambulanță în cadrul 'East Anglian Air Ambulance' (EAAA), serviciu de caritate care are sediul pe aeroportul din Cambridge, transmite EFE și AFP.

'Antrenamentul a presupus mult efort și răbdare, iar acum am ajuns aici și îmi doresc să desfășor această activitate', a declarat jurnaliștilor ducele de Cambridge, fiul prințului Charles și a primei soții a acestuia, prințesa Diana, care și-a pierdut viața într-un accident de automobil.

Noua lui activitate profesională se desfășoară în ture, inclusiv de noapte, și constă în transportarea la spital a persoanelor care au nevoie urgentă de asistență medicală, fie din cauza unor boli, fie în urma unor accidente.

Ocupând locul al doilea în ordinea succesiunii la tron, după tatăl său, prințul în vârstă de 33 de ani s-a arătat încrezător că va putea îmbina meseria cu obligațiile legate de apartenența la Casa Regală, cât și cu responsabilitățile sale de soț și tată a doi copii mici, prințul George (care va împlini doi ani în curând) și prințesa Charlotte (de două luni).

Salariul ducelui de Cambridge va fi de 40.000 de lire anual, potrivit presei din Regatul Unit, și va fi donat în scopuri de binefacere. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa